CONSERVATORISM vs PROGRESISM

Poate că mulţi zic că fac bine că ţin cu multinaţionalele, că sunt europenişti de vocaţie şi atlantişti de circumstanţe geostrategice. Ei sunt extrem de vocali, în timp ce pătura tăcută a naţiunii nu se exprimă. Poate că şi alţii, mai conservatori, care cred în Europa patriilor, nu a ghişeelor multinaţionalelor, fac bine pentru ţară. Dar de ce curentele de idei sunt în asemenea conflict?

Terapeuţii salvării naţionale sunt antagonici. În vremuri de pace toţi sunt viteji. Milenariştii laudă NATO, admiră fregate, participă la acrobaţii aeriene, fac selfie-uri cu soldaţii americani, dar dacă ar fi să se înroleze mâine ar plânge pe net de mama focului pentru că le e frică să îmbrace uniforma.

Am mai spus-o de o mie de ori, generaţiile actuale sunt cele mai fericite din istoria poporului român. Şi cele mai împlinite. Au libertatea de exprimare, de călătorie, de a face ce vor.

Pe de altă parte, naţionalismul românesc e parazitat de băsişti ca Mihail Neamţu, Papahagi sau Baconschi. Dacă au schimbat tricourile portocalii cu cele verzi nu înseamnă că pot juca în loturile reprezentative. N-au credibilitate. Sunt extrem de agresivi, în contrast cu tăcuta parte a societăţii care crede în valorile FUNDAMENTALE ale poporului român.

Dacă prima categorie stă prost la responsabilitatea faţă de locurile natale, cea de-a doua nu are lideri credibili. Pentru unii e cool să hulească lumea clisoasă, plină de griji şi de nevoi, pentru alţii ridicatul de ton e un modus operandis. Predică din amvonul libertăţii de opinie doar în cuvinte grobiene. Au doar reproşuri şi invective. Nimeni din tânăra generaţie nu s-a întrebat ce proiect are personal, cel colectiv de hulă e cunoscut. Cei ce se dau conservatori nu au un proiect viabil. Ei s-au aşezat în locurile noilor PAŞOPTIŞTI ca să nu vină un oarecare credibil, necontrolat de servicii sau de corporaţiile care prin CSR sprijină fel de fel de acţiuni progresiste.

Progresismul Paşoptiştilor n-are nimic în comun cu PROGRESISMUL de azi, care e de fapt neomarxism.

Multora din această juntă ideologică le pute România. Poate că nu ştiu ce înseamnă un pom fără rădăcini sau un peşte fără plancton.

Aud tot mai des voci de tineri care urăsc ţara şi poporul înglodat în glod. Oare poţi să-ţi urăşti mama?

Mulţi plecaţi spun că le e ruşine că sunt români. Dar pot fi ei germani, francezi, englezi? Cel puţin prima generaţie va rămâne în cea ce neamţul defineşte ausländer-ul, adică apatridul.

Lipsesc conservatorii autentici care să ţină cu ţara. Dacă urmăreşti paginile de comentarii din articolele lui Ilie Şerbănescu din singurul ziar conservator “România liberă,” te întrebi de unde atâta ură în oamenii care n-au sădit un pom în viaţa lor, darmite să ridice o casă. Ca să nu mai vorbim despre incapacitatea de a susţine idei proprii.

Aş pune pe frontispiciul fiecărei grupări care se dă societate civilă sau mişcare conservatoare fragmentul din discursul lui Simion Bărnuţiu, de la Blaj din 14 mai 1848: „Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.”

Nu trebuie să ne fie ruşine să susţinem oameni şi idei care ţin cu ţara. E mult mai uşor pentru noi ACUM şi AICI. Alte generaţii au apărat principiile şi valorile naţionale cu arma în mână, în munţi sau terminându-şi viaţa la stuf sau pe prici.