Crește consistent capitalul companiei prin care Guvernul vrea să concureze cu supermarketurile străine

Cosmin Ţintă ACTUALITATE ECONOMIC Principal

Guvernul a pregătit majorarea capitalului social de la 100.000 de lei la 93.100.000 de lei pentru Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea S.A, prin care, în viziunea ministrului Agriculturii, vor fi înființate magazine de stat cu produse exclusiv românești, care să scoată din piață intermediarii de produse agricole și să concureze cu supermarketurile străine.

Citeşte şi:

Reţeaua prin care Petre Daea vrea să concureze supermarketurile

Majorarea capitalului va asigura finanțarea primelor investiții necesare formării și operaționalizării rețelelor proprii de achiziții, sortare și procesare primară, depozitare de tranzit și de stocare, promovare și vânzare en gros și en detail către industriile orizontale, lanțurile de retail și populație. Societatea țintește pentru perioada 2019-2021 un segment mediu de piață de 8-10%, arată Profit.ro. Investițiile totale promise se ridică la 100 milioane de euro.

Obiective: 10 platforme de păstrare a legumelor

Cel puțin 10 platforme de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor, a căror activitate va spori cu peste 15-20% cantitatea acestor produse de proveniență autohtonă în piață, ar urma să fie realizate. Acestora li s-ar adăuga cel puțin 2 platforme de achiziție și însilozare a cerealor, cu o capacitate de circa 200-300.000 de tone, completarea a cel puțin 10 clustere agricole existente sau în formare cu capacități de procesare primară prin preparare/ conservare/ ambalare/ standardizare, astfel încât să fie sporită valoarea adăugată a produselor agricole primare și o structură de achiziție și procesare primară a peștelui de apă dulce de tip bursă, capabilă să asigure preluarea si distribuția a cel puțin 15-20% din cotele de captură din Delta Dunării.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
4 Martie 1948: Regele Mihai denunța „republica” impusă ilegal de ocupația străină
La 4 martie 1948, Regele Mihai denunța modul în care a fost forțat să abdice ...