Cioloș își amenință criticii cu tribunalull! Curat DEMOCRAȚIE (populară)!

Valentin Borcea Uncategorized

În grădina PLUS, nimic nu rodește, iar inginerul agronom este foarte supărat. De câteva campanii agricole încoace, nu are nimic de arătat pentru munca lui. A încercat și cu semințe de import, atât de la Vest, cât și de la Est. Dar în solul românesc, greu încercat în ultimele secole, nimic nu a prins. Mai bine zis, aproape nimic. A încolțit ceva ce inginerul agronom nu se aștepta, sămânța scandalului. Iar aceasta pare să răspândește fără oprire prin grădină iar agronomistul este exasperat.

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat miercuri la Târgu Jiu că îi va da în judecată pe toți cei care râd de grădina lui.

„O să încep să îi chem la tribunal pe oamenii ăştia care fac afirmaţii nefondate, care răspândesc astfel de zvonuri şi de minciuni ca să văd care sunt dovezile. Pentru că asta aud de câteva săptămâni, de când am înfiinţat partidul, unii lideri politici cărora le este teamă de ceea ce ar putea să reprezinte PLUS şi de ceea ce ar putea să reprezinte Alianţa 2020 USR – PLUS care nu au alte motive de care să ne acuze şi astfel inventează tot felul de lucruri”, a declarat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Cioloș își amenință criticii cu tribunalul

Fostul premier tehnocrat a spus că nu se poate ca formațiunea pe care o conduce să aducă ideologia comunistă înapoi în România, așa cum susțin criticii, deoarece este un partid format din antreprenori. A folosit același raționament ca să-și apare protejata. Dacian Cioloș a afirmat că Oana-Maria Bogdan, membru în conducerea centrală a PLUS, nu-și dorește să dispară proprietatea privată, așa cum a scris într-un comentariu pe Facebook, deoarece este un antreprenor de succes.

Ce are una cu alta? Liderii revoluționarilor au fost mai mult burghezi decât proletari. Karl Marx era publicist. Friedrich Engels provenea dintr-o familie foarte înstărită, Vladimir Lenin era avocat și fiul unui mic nobil. Iosif Stalin s-a pregătit să devină preot înainte să devină haiduc. Leon Troțki provenea dintr-o familie bogată de proprietari de pământul. Tatăl lui Mao era un fermier bogat. Petru Groza era boier în deplinătatea cuvântului și era numit Burghezul Roșu.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Undă verde pentru cea mai așteptată autostradă. Vezi când și de unde încep lucrările
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru primul tronson ...