INSTAGRAMUL și CAPITALISMUL târziu sunt responsabile pentru starea modei de azi

Marius Ghilezan Diverse

INSTAGRAMUL și CAPITALISMUL târziu sunt responsabile pentru starea modei de azi. Aceasta ESTE părerea  lui Eugene Rabkin, fondatorul StyleZeitgeist, o revistă care se definește ca un forum de contracultură a modei. În lumea teenagerilor face impresie artistică. Rabkin e un nume de prestigiu. E ascultat și i se împărtășesc opiniile.

Zeitgeist înseamnă spiritul epocii în care trăim

RABKIN observă în editorialul său recent publicat că de ceva vreme fashion-designerii se ocupă de stilul ostentativ de piti-demnitate și de nevoile comerciale ale noilor bogăței ai lumii, fii sau fiice de bani gata.

StyleZeitgeist are milioane de cititori. Motto-ul publicaţiei coordonate de RABKIN e: fiecare cultură are o contracultură.

Noii creatori au un vulgarism ieşit din comun

În cuvinte deloc elogioase îi pune în oglindă pe noii creatori cu generația renumită a lui Gianni Versace sau Franco Moschino care personalizau ironic trăirile vremurilor.

El spune că ceea ce vede astăzi nu e rău, e foarte rău. Chestiile pe care le fac noii veniți în lumea modei sunt de un vulgarism ieșit din comun (atât la ​​aspect, cât și la preț) – blugi Amiri (1.050 dolari) și Fear of God (995 dolari) – chitară de cașmir de 7.000 USD, toate destinate copiilor deprimați din prea binele în care trăiesc, poreclindu-și iubitele „COLUMBINE”.

Ceea ce îi unește pe acești „designeri” – mulți dintre ei nu au nici o educație de design de modă – este că toți aruncă în aer arhetipurile veșnice ale bărbaților – hanorace, tricouri, blugi, pufoaicele și așa mai departe.

Designeri precum Amiri și Lorenzo adaugă la aceste țoale un pic de suferinţă într-un loc, ceva frumusețe dincolo și o puzderie de grafică peste tot. (Echivalentul lor pentru femei este ceva asemănător furourilor de altă dată, notează comentatorul, extrem de acid).

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
LPF a vândut drepturile tv pentru următorii 5 ani. Vezi cele trei posturi care vor transmite meciurile !
Liga Profesionistă de Fotbal anunţă, prin purtătorul de cuvânt, că s-a ajuns la un acord ...