14 Martie 1881: Proclamarea Regatului României „completează și încoronează opera regenerării naționale”

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC SOCIAL

Oportunitatea ridicării României la rangul de Regat avea să reprezinte subiectul unei şedinţe a Consiliului de miniştri, în care toţi cei prezenţi aveau să se pronunţe pentru săvârşirea acestui act solemn la 8/20 aprilie 1881, ziua aniversară a lui Carol I . La sugestia Suveranului, premierul Ion C. Brătianu se declara de acord în privinţa unei remanieri a Cabinetului său – prin includerea a trei conservatori – pentru a conferi proclamării Regatului solemnitatea cuvenită şi pentru a exprima unitatea de vederi în această privinţă. Doar că planul a eșuat deoarece Brătianu s-a adresat doar Junei Drepte, aripa Conservatorilor pro-monarhistă și cu o viziune de politică externă similară cu cea a liberarilor. În plus, conservatorii voiau funcții și se temeau să nu crească prestigiul adversarilor prin alăturarea la un demers de-al lor, chiar și unul de maximă importanță.

Proclamarea Regatului, întârziată de certurile politice

Proclamarea Regatului pe 14 martie a fost forțată de împrejurări. Principele Carol dorea pe 10 mai, Guvernul de 8 aprilie. Dar asasinarea Țarului Rusiei pe 1 martie și faptul că pe 13 martie, Titu Maiorescu i-a acuzat pe liberali că au sentimente republicane, au grăbit procesul.

La 14/26 martie 1881, la o zi după interpelareaa deputatului junimist, președintele Camerei a deschis ședința cu o moțiune prin care era proclamat Regatul României. În discursul său, generalul Lecca observa că „s-a lăsat asemenea să planeze îndoiala că unii membri ai Camerei n-ar avea simțăminte monarhice. Să ne grăbim dar a săvârși marele act al proclamării regalității României pentru a dovedi că întru aceasta nu este deosebire de simțăminte între Români”. După votul din Camera Deputaților a urmat imediat și cel din Senat.

Regatul, votat în unanimitate de Parlament

La votul unanim au fost 99 în Camera Deputaților și 40 în Senat. În raportul adresat suveranului de către consiliul de miniștri se preciza:

„Corpurile Legiuitoare au luat inițiativa și au votat astăzi, în unanimitate și fără nici o deosebire de partid. România, constituită în Regat, completează și încoronează opera regenerării sale. Ea își dă un nume, care este în acord cu poziția ce a dobândit ca stat independent

Răspunsul Principelui Carol este memorabil:

Eu primesc dar titlul de Rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României, sigur fiind că el nu va desface de loc legăturile strânse cari mă unesc cu poporul meu – Carol I

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Rareş BOGDAN, coleg de listă cu politicieni pe care i-a înjurat
PNL deschide lista candidaților pentru europarlamentare cu un om din afara partidului: moderatorul de televiziune ...