Fără alt referendum pe Brexit! Vezi ce a decis Parlamentul Britanic

Cosmin Ţintă ACTUALITATE INTERNATIONAL

Camera Comunelor a respins, joi seară, un amendament care prevedea organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, anunță Mediafax.

Amendamentul prevedea formularea unei recomandări adresate prim-ministrului „de a cere prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE” şi „organizarea unui vot public prin care cetăţenii Marii Britanii să decidă fie în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană în condiţiile stabilite de Parlament, fie rămânerea ţării în Uniunea Europeană”.

Amendamentul a fost respins de membrii Camerei Comunelor cu un raport de voturi de 334 la 85.

Cu doar două săptămâni înainte de Brexit, situația nu face decât să se complice și tensioneze de la o zi la alta. Camera Comunelor aprobase miercuri proiectul care exclude posibilitatea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit, cu amendamentul „în orice circumstanţe”. Asta după ce marți respinsese Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
MOTIVUL pentru care LUDOVIC ORBAN l-a pus pe RAREŞ Bogdan pe LOCUL 1: “VA lupta cu toate armele din dotare!”
Multă lume a comentat lista PNL pentru europarlamentare care este plină de foşti pedelişti şi ...