Scandalul spălării de bani rusești prin băncile occidentale, ecouri la București

Cosmin Ţintă ACTUALITATE ECONOMIC

Șerban Nicolae consideră că legislația privind controlul și suprevegherea băncilor ar trebui modificată pentru a implica și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Liderul senatorilor PSD spune că îi este greu să creadă că subsidiare din România ale unor bănci din Vest nu au fost implicate în scandalul spălării de bani din Rusia, în timp ce aici „apără statul de drept și justiția de penali”. În prezent, controlul și supravegherea băncilor intră în atribuția exclusivă a BNR.

„Poate e nevoie să umblăm și la lege în așa fel încât să nu constatăm că bănci importante cu subsidiare în România spală bani de ordinul miliardelor și plătesc ca să nu facă închisoare, niște persoane importante, în fapte de corupție. Penalii lor nu fac niciodată închisoare, penalii lor plătesc de ordinul sutelor de milioane, penalii lor pot să facă înțelegeri cu organismele judiciare și executive ale Uniunii Europene, dar la noi nu sunt nici măcar penali, ba, dimpotrivă, apără statul de drept, apără justiția de penali ș.a.m.d. Și mi-e greu să cred că bănci importante din Vest comit acte de spălare a banilor la un asemenea nivel fără ca o subsidiară dintr-o țară importantă, cum e România, în zona estică – pentru că era vorba de spălare de bani pe relația cu Rusia, să fie foarte clar – și mi-e greu să cred că a ocolit România, măcar pentru operațiunile financiare de acoperire”, a declarat Șerban Nicolae, în timpul unor discuții purtate de autorități cu reprezentanții băncilor, pe tema ordonanței care a introdus taxa pe activele bancare.

Potrivit estimărilor FMI, sumele de bani spălate anual la nivel de global echivalează cu 2% până la 5% din PIB-ul global, adică 2.000 de miliarde de dolari, scrie Bloomberg. Scandalul spălării de bani de către giganți ai lumii bancare occidentale a atins cote alarmante în ultimele luni. Danske Bank, Nordea sau Deutsche Bank au ajuns în centrul atenției în acest scandal, iar creditorului olandez ING tocmai i s-a interzis să-și facă noi clienți pe piața italiană, anunță Agerpres. Decizia vine în urma inspecțiilor organizate de Banca d’Italia, din care a rezultat că subsidiara ING din Peninsulă nu a făcut suficient pentru a preveni tranzacțiile de spălare de bani prin conturile sale. În septembrie, justiția olandeză a ajuns la un acord amiabil cu ING în legătură cu un dosar de spălare de bani, grupul financiar olandez acceptând să plătească 775 milioane de euro.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Rusia aduce bombardiere nucleare în Crimeea
Rusia a decis să plaseze bombardierele strategice cu capacităţi nucleare Tupolev Tu-22M3 în Crimeea, ca ...