27 martie: Unirea Basarabiei cu Țara

Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării vota unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile care s-a unit cu Regatul României. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918 luând naștere România Mare.

În contextul prăbușirii Imperiului țarist, violențele trupelor rusești și debandada generală provocată de acestea au determinat Sfatul Țării să cheme, pe 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă, însă, bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

În martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu s-a deplasat la Iași, pentru discuții cu noul prim-ministru Alexandru Marghiloman. La 11 martie 1918, Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, adresa o telegramă regelui Ferdinand I, în care arăta:

„M.S. Regelui – Iași,

În numele Sfatului Țării, care reprezintă poporul românesc din Basarabia desrobit de jugul secular, aduc Majestății Voastre expresiunea credinței neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu țara-mumă vede chezășia desvoltărei sale libere, calea neîmpiedicată spre cultura națională și dreptatea socială.

– Al Majestății Voastre prea plecat servitor, –

Ioan Inculeț,

Președintele Sfatului Țării din Basarabia”.

Au urmat consultări ale lui Marghiloman cu miniștrii țărilor aliate, aflați la Iași, atitudinea cvasiunanimă fiind cea de sprijin pentru realizarea unirii.

Tot în 11 martie 1918, un interesant studiu intitulat „Basarabia” a fost redactat de istoricul american William Howell, în care acesta reda o imagine de ansamblu a Basarabiei, subliniind caracterul românesc al acestui teritoriu şi faptul că până în 1812 a făcut parte integrantă din Principatul Moldovei. Importanţa deosebită a acestei lucrări constă în faptul că este extraordinar de bine documentată şi prezintă în mod riguros ştiinţific evoluţia istorică a Basarabiei în caracterul ei românesc. Totodată, autorul delimitează, în conformitate cu adevărul istoric, graniţele acestui teritoriu cedat de turci în 1812 Imperiului ţarist, precizând că limita sudică a Basarabiei se afla pe ţărmul Mării Negre. Studiul argumentează, chiar, evoluţia teritoriului dintre Prut şi Nistru spre Unirea cu patria-mamă România, concluzia autorului fiind că Unirea Basarabiei cu România este în concordanţă cu principiul autodeterminării.

La 27 martie 1918, Sfatul Țării hotăra, prin vot nominal deschis, în favoarea Unirii cu România, 86 dintre deputați votând în favoarea Unirii, 3 împotrivă, iar 36 abținându-se, în special din rândurile deputaților ucraineni, ruși, germani și bulgari, 13 deputați fiind absenți.

Declaraţia de Unire a Sfatului Țării arată că:

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România”, documentul fiind semnat de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretar.

După aflarea rezultatului, în Sfatul Ţării au fost invitați prim-ministrul Alexandru Marghiloman și delegaţia sa, iar prim-ministrul a declarat: „în numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.”

Efectele actului de Unire au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului criminal Ribbentrop-Molotov.