Tensiuni la Marea Neagră: Rusia simulează bombardarea scutului de la Deveselu

Cosmin Ţintă ACTUALITATE INTERNATIONAL

După ce a anunțat mutarea de bombardiere nucleare tip Tupolev 22  în Crimeea, Rusia a adus peste 1.500 de soldați și sute de elemente de tehnică militară în peninsula de la Marea Neagră, unde au loc manevre după un scenariu ofensiv. „Unităţile se vor antrena pentru desfăşurarea rapidă de trupe în cel mai scurt timp posibil. Personal militar şi echipamente vor fi lansate din avioane”, au precizat într-un comunicat resposabilii militari de la Moscova.

Mai mult, potrivit unor surse militare, aviaţia militară rusă a trecut la antrenamente dedicate unei eventuale misiuni de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, relatează „Adevărul”.

Generalul Alexandru Grumaz consideră că Rusia pregăteşte o nouă Cortină de fier. „Rusia pune în practică în zona Mării Negre chiar şi exerciţii militare nenotificate alianţei NATO. Responsabilii militari ruşi se reîntorc la doctrina din timpul Razboiului Rece şi fac stocuri imense de tancuri, blindate, sisteme de rachete antinavă sau antiaeriene. Crimeea este un uriaş depozit de armament aşa cum în timpul Războiului Rece acest rol a fost rezervat Transnistriei. Moscova are scopul declarat de a ajunge cea mai mare armată din lume”, susține generalul.

NATO mută în Georgia

În „partida de șah tot mai nervos”, NATO își face mutarea la Tbilisi, unde Secretarul general Jens Stoltenberg a reafirmat, marți, că Georgia urmează să adere la Alianţa Nord-Atlantică, în pofida opoziţiei Rusiei. În august 2008, Rusia şi Georgia au purtat un război-fulger de cinci zile, după ce Tbilisi a lansat o operaţiune militară în regiunea separatistă Osetia de Sud, cu obiectivul de a prelua controlul asupra acestui teritoriu.Stoltenberg se află într-o vizită la Tbilisi, unde asistă la manevre militare organizate de Georgia şi NATO, la Krtsanisi, în apropierea capitalei georgiene. Premierul rus Dmitri Medvedev ameninţa anul trecut că o eventuală aderare a Georgiei la NATO ”ar putea provoca un conflict teribil”.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Patriarhul DANIEL: “Donald TRUMP este un promotor al valorilor CREȘTINE”
Patriarhul Daniel al României consideră că Președintele SUA, Donald Trump, „este un bun patriot, care ...