Satu Mare: o nouă săptămână de grevă la Electrolux

Cosmin Ţintă ACTUALITATE SOCIAL

Peste 400 de muncitori de la fabrica de maşini de gătit Electrolux din Satu Mare au intrat în cea de-a şaptea săptămână de grevă. Potrivit sindicaliştilor, muncitorii cer o creştere salarială de 350 de lei, adică 2 lei pe oră. Circa 250 dintre aceştia au depus sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă, reclamând că nu au primit tichetele de masă pe luna anterioară.

„Trebuie să dăm un semnal. Am intrat în Uniunea Europeană de 12 ani, ca să avem un nivel de trai cum au ei. Ce am ajuns? Săracii Europei? Să îşi bată joc de noi? Pentru asta am intrat în Uniune?”, declara liderul sindicatului Samus, Sorin Faur, la marșul de protest organizat la sfârțitul lui martie în oraș. Protestul angajaţilor se îndreaptă şi spre actuala conducere a fabricii, în special spre directorul Dietmar Blömer, căruia i s-a cerut demisia şi care a fost numit „director de doi lei”, relatează publicația sătmăreană Informația Zilei.

Cele mai mici salarii din Europa

Potrivit sindicaliștilor, un muncitor Electrolux câștigă în Polonia în jur de 600 de euro, la care se mai adaugă un bonus de prezență în jur de 100-150 de euro. În Ungaria salariul se apropie de 500 de euro. Muncitorul român care lucrează la benzile de montaj câștigă 360 de euro, iar cel care lucrează la presă 400 de euro, acestea fiind considerate munci calificate. Chiar și cu mărirea cerută, salariile muncitorilor români s-ar apropia de cele din Ungaria, însă ar rămâne tot cele mai mici de la nivelul grupului Electrolux în Europa.

În replică, reprezentanții companiei susțin că greviștii le-au refuzat contra-oferta și se laudă că monitorizează îndeaproape nivelul salariilor de pe piata locala „și putem confirma că suntem una dintre companiile de top din Satu Mare, în ceea ce privește pachetul salarial oferit angajaților.”

Greviștii nu se lasă

„E foarte greu, după şapte săptămâni de grevă, să te gândeşti ce mai poţi să faci ca să ajungi la adevăr, la ceea ce ai cerut. E foarte greu să te gândeşti că tot ceea ce ai făcut până acum mare influenţă n-a avut asupra lor. Nu dormi noaptea, nu dormi ziua şi te gândeşti că oamenii sunt în pragul Paştelor şi sunt tot aici. Toată stima şi mândria pentru dumneavoastră că aţi rezistat până acum şi rezistaţi”, le-a spus Sorin Faur greviştilor. El susține că aşteaptă o „decizie înţeleaptă” din partea conducerii confederaţiei Cartel Alfa, care se întruneşte pentru discuții despre situaţia de la Electrolux. În total, 930 de muncitori beneficiază de contractul colectiv de muncă la fabrica suedezilor de la Satu Mare.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Violențe la protestele din fața I.C.C.J, unde s-a judecat procesul lui LIVIU DRAGNEA
Procesul lui Liviu Dragnea de la Î.C.C.J se judecă sub o presiune uriașă a străzii. ...