Macron şi POLITICA sa anticreştină

O mie şaizeci şi trei de atacuri împotriva creștinilor au fost înregistrate pe teritoriul Franţei anul trecut, potrivit Observatorului de Intoleranță și Discriminare împotriva Creștinilor din Europa, ONG cu sediul la Viena.

Administraţia Macron n-a făcut nimic să stopeze flagelul urii. Unii susţin că sistemul său ideologic nu l-ar fi lăsat să o facă. Dar poate nu-l cunoaştem suficient. Părea bine intenţionat. Promitea şi Luna de pe cer.

Emmanuel Macron a ajuns la putere în Franţa printr-un fel de androginism politic, nici de dreapta, nici de stânga. Finanţatorii campaniei En Marche intenţionau să extindă mişcarea liber-schimbismului politic într-o capsulă de vibraţie europeană, în care să se adune rânduri, rânduri toţi revoluţionarii de profesie. „Vestele galbene“ i-au mai stopat elanul.

Citeşte şi: Macron, DISTRUS în Financial Times: „Se îndreaptă spre despotism”

Macron îşi propunea chiar un mare grup politic european pe care să-l conducă. Acum se mulţumeşte cu un parteneriat civil cu liberalii europeni din ALDE.

Partidul lui, creaţie de laborator, a venit la putere cu discipoli apăruţi din neant, gata să salveze omenirea prin reîntronarea dialecticii urii faţă de tradiţii şi de valori, a anarho-terapiei de grup, a sexomarxismului afişat şi practicat în văzul lumii, drapat în foi verzi, ecologice, pentru că e trendy acum să lupţi pentru climă sau pentru apărarea animalelor din junglă, dacă nu-ţi pasă de cine plăteşte facturile.

În ideologia en-marche important era progresul. Emanciparea. Expectoraţia. Hula. J’accuse-ul public faţă de naţionalişti, faţă de apărătorii creştinismului.