Firma lui ILIE DAN BARNA s-a îndulcit cu bani de stat. În trecut, a colaborat bine cu PSD

Cosmin Ionescu ACTUALITATE INVESTIGAȚII Principal
Transmite:

ILIE DAN BARNA, actualul președinte al USR, s-a ÎNDULCIT cu bani de la stat, din instituțiile conduse de PSD-ișt, prin firma sa Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL

Acum clamează “Fără penali,” desi în 2015 avea peste 1,7 milioane de lei datorii la stat prin firma sa care s-a umflat în guvernările PSD ca bujorul.

Loading...

 

Afaceri cu Ministerul de Interne

În data de 4 septembrie 2013, Ministerul Administrației și Internelor, condus de liberalul Radu Stroe, în prezent PSD, i-a oferit firmei pe care o conducea un contract de 992.194 lei cu TVA (220.576,4 euro), pentru servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași, în cadrul unui program denumit “Dezvoltarea Capacității Instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”.

Al doilea minister care i-a atribuit companiei lui Barna un contract, în valoare de 352.626,2 lei cu TVA (78.361,4 euro) este Ministerul Justiției. Parafarea a avut loc în data de 17 octombrie 2014, când la conducerea Ministerului Justiției se afla actualul senator PSD Robert Cazanciuc.

Un alt contract a fost primit de societatea respectivă în data de 18 februarie 2010, de la Consiliul Județean Ialomița, condus, atunci, de “baronul” PSD Vasile Ciprian Ciupercă. Obiectul contractului era prestarea unor servicii, iar valoarea s-a ridicat la 90.528,7 lei cu TVA (22.632,2 euro).

Prefectura lui MAZĂRE l-a omenit cu un contract mai modest

SC Grupul de Consultanţă și Dezvoltare DCG SRL a mai încheiat și contracte prin cumpărare directă. Unul dintre acestea, în valoare de 2.730,2 lei cu TVA, a fost atribuit de Prefectura Constanța, în 7 octombrie 2014, tot sub guvernarea PSD.

Alte contracte similare au fost încheiate cu Asociația Transilvania Nord sau cu Asociația Grup de Afacere Locală Făgăraș. Un alt contract a fost primit de compania în cauză chiar în data de 20 ianuarie 2017, când Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a achiziționat servicii de consultanță în derularea de proiecte cu fonduri europene în valoare de 129.710 lei cu TVA (28.824,4 euro). În total, contractele publice ale firmei lui Barna se ridică la 1.734.2259 lei cu TVA, adică  392.530,9 euro.

Citiți și:  Un fost lider USR își acuză colegii: Totul se tranzacționează, criticile sunt amuțite, deciziile sunt luate de un grup mic

Ilie Dan Barna a fost ales, la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, în funcția de președinte al USR, în urma congresului extraordinar care a avut loc la Brașov. În 11 decembrie 2016, Barna a fost ales deputat. Din declarația de avere a acestuia reiese că deține, în judeţul Sibiu, cinci terenuri agricole și fâneață, în suprafață totală de 7.477 metri pătrați, și trei apartamente, împreună cu soția sa, Dana Olguța Totolici (unul în București și două la Sibiu). Barna deține conturi, plasamente și împrumuturi acordate în valoare totală de 915.316,3 lei, 37.477,2 euro și 166,59 dolari SUA. Soția sa lucrează la Petrom

Dana Olguța TOTOLICI a fost și ea acționară în firmă, dar a fost dată afară de fostul lor asociat JALICI.

 

Loading...
loading...

3 Comments

  1. Unde e problema? Era buba daca articolul zicea că e vreunul anchetat, că s-a dat vreo șpagă pentru a obține contracte. Nu zic că nu e posibil sa fie vreo buba, dar în stadiul asta sunt doar atacuri politice murdare..

  2. Căutatul nodului în papură și aria calomniei, sunt tehnici de discreditare atunci când, în fapt, nu ai nimic de spus. Între calomniază, calomniază, (chiar dacă nimic nu e adevărat, ceva, ceva tot rămâne) și concretul raport OLAF cu deturnare de fonduri europene, alături de două condamnări penale ale liderului PSD, alături de condamnările altor lideri PSD, sau foști PSD (Nâstase, Mazăre, Oprescu și alții „eiusdem farine”), se pune problema credibilității tale. Răspunsul unui om cu o gândire sănătoasă ar fi: „Fractură de logică , ori interese obscure, mai tari decât evidenta imoralitate a demersului său”! Din cât te-am cunoscut, nu pot spune că am sesizat defecte de gândire! Rămâne a doua variantă, infinit mai tristă! Căci ce poate fi mai trist decât încrâncenarea cu care lucrezi pentru a nu fi îndepărtate, din posturile de decizie, persoane dovedite în conflict cu legile și cu morala creștină. Am văzut că invoci nationalismul și patriotismul acestui grup de infractori. Nationalismul îl invoci greșit, pentru că aceasta e o noțiune folosită pentru desmnarea ideologiilor fasciciste. Nu fac caz de confuzia ta (ai mai fost confuz și în alte ocazii) și presupun că ai vrut să vorbești despre dragostea față de patrie, România. Iarăși faci confuzie între vorbe și fapte. Cam câtă iubire de țară au cei care își strigă patriotismul, dar iau din fondurile publice (destinate dezvoltării, creșterii calității vieții, sănătății etc.) și le îndeasă în propriile buzunare? Cât de morali pot fi cei care spun că ar scoate mitraliera împotriva celor ce au protestat (exact împotriva ticăloșiilor amintite mai sus)? Sau cei care au scos efectiv jandarmii împotriva protestatarilor? Cât de orb poți să fii ca să nu vezi că alegerile din 26 Mai au demonstrat că populația nu mai dorește personaje dubioase în guvern și în administrarea țării. Dar dacă nu ești orb, cât de imoral poți fi ca să insiști să împiedici, prin mijloace îndoielnice, alungarea lor de la conducere? Îmi pare tare rău pentru starea tristă în care te afli!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
EUGEN TEODOROVICI anunță primele măsuri din PLANUL întoarcerii românilor din DIASPORA
Există un deficit cronic de forță de muncă pe teritoriul României, mai ales în muncile ...