DEZVĂLUIRI ll / Rareş BOGDAN a înhăţat ½ milion de euro din contracte cu statul
RAREŞ BOGDAN, candidatul PNL la europarlamentare susţine peste tot că hainele şi parfumurile scumpe pe care le poartă provin din “bani privaţi.”
Citiţi şi: Dezvăluiri / Rareş BOGDAN şi-a luat o vilă la #lajumatate de la mafia retrocedărilor
Noile dezvăluiri media prezintă o listă de tip meniu fix:
> 127.000 de euro de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca
> 23.000 de euro de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
> 2300 de euro de la ARCUB
> 308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit sorinamatei.ro
Încă din 1990, de când era student, s-a asociat în mai multe firme cu oamenii grei ai locului, adică din judeţul Cluj.
Familia Rareş Bogdan a participat în 13 firme cu activităţi diverse: 7 firme falimentare şi insolvente, 6 în funcţiune. Trend Communication, firma de publicitate, PR şi consultanţă a lui Rareş Bogdan cu cifră de afaceri netă de aproape 1 milion de euro, mai notează Sorina Matei.
Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, actualizate în Martie 2019, arată că de-a lungul timpului Rareş Bogdan dar şi soţia sa, Antoanela, au fost implicaţi în nu mai puţin de 13 societăţi comerciale, Rareş Bogdan fiind angrenat în afaceri de la vârsta de 19 ani, mai întâi, alături de tatăl său, ulterior alături de diverşi membri ai familiei, în total în 7 firme.
Afaceri cu fiicele baronilor PDL din Ilfov
Soţia sa, Antoanela Florina Bogdan, a fost/este implicată şi ea în societăţi care s-au ocupat de comerţul cu flori, cu animale de companie, cu hrana animalelor de companie, restaurante, baruri, fitness şi comerţ cu amănuntul al echipamentelor sportive, fiind asociată, de exemplu, în Restaurantul italian pe care şi-l deschisese în Calea Floreasca din Bucureşti cu Luana Berbec, fiica baronului PDL, Cristache Rădulescu, fost preşedinte al CJ Ilfov, apropiat de Elena Udrea, Marian Petrache şi nu numai. Baronul Cristache Rădulescu este şi fost senator de Ilfov în legislatura 2004-2008, fost membru în comisia parlamentară de supraveghere a activităţii SRI,, fost preşedinte PDL Ilfov.
Doar o parte dintre instituţii au răspuns solicitărilor pe baza Legii Informaţiilor Publice. Un răspuns oficial al Autorităţii de Supraveghere Financiară, organism aflat sub autoritatea Parlamentului, arată că firma lui Rareş Bogdan, Trend Communication SRL a încheiat 8 contracte cu ASF în total de 308.708 de euro. Pentru mai bine de 300.000 de euro, firma lui Bogdan organiza întâlniri în Cluj Napoca, în Iaşi, în Constanţa, în Timişoara între membrii Consiliului CSA şi alţi reprezentanţi ai pieţei de asigurări, ai administraţiei publice locale, ai mass media şi mediului de afaceri.
Rareş BOGDAN, contracte cu “penalii”
Contractele reconfirmate în 2019 de ASF au fost semnate de Rareş Bogdan ca director general al Trend Communication SRL, prestator de servicii, şi preşedintele ASF de atunci, Angela Toncescu, reţinută ulterior de DNA şi trimisă în judecată în două dosare de corupţie alături de Tudor Baltă, Dan Grigore Adamescu sau Dan Hosu, fiind acuzată de cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu.
Ce e apărut în presă sunt doar contractele confirmate. Păienjenişul e mult mai mare.
În anii de început ai „Jocurilor de putere” nu se ruşina să prezinte invitaţiilor mesajele private pe care le primea de la Eduard Hellvig (foto mai sus), directorul S.R.I.