Coriștii propagandei și datoria externă a României
E plină scena de „analiști” preocupați să ne alarmeze electoral-interesat că de la o țară fără datorii externe am ajuns la una cu 100 de miliarde de euro datorii în acest moment. Fix înaintea unui ciclu de trei alegeri.
Tot fix și tot trei chestii mari și late „uită” să menționeze corul propagandiștilor, făcând țăndări contextul real. Una dintre ele este cea adusă déjà la cunoștința publicului de Newstandard: potrivit ultimului raport Eurostat, datoria publică a României, raportat la PIB, a scăzut de la 37,3% în 2016, la 35,2% în 2017 şi 35% din PIB în 2018. Adică stăm mult mai bine la acest capitol decât „case mari” din Europa, cel mai bun exemplu fiind cel al Belgiei-de-capitală-europeană-găzduitoare, care are datorii de 102% din PIB.
Al doilea aspect porcește ocolit de prea mulți dintre „analiști” este faptul că PIB-ul României a crescut necontenit în ultimii ani, depășind un maxim istoric de 200 de miliarde de euro. Mai précis, din 2012 până în 2018, acesta a crescut de la 132 de miliarde de euro la 202 miliarde euro.
Dar poate cea mai perversă chestiune este dosirea unei explicații simple de către corul de analiști ce se străduie să ne bage în cap că statul este cel care s-a împovărat cu o asemenea datorie de prost și nemernic ce e, încărcându-ne pe noi, cetățenii, pentru generații întregi cu datorii.
Care este de fapt componența acestei datorii externe a României? Ei, bine, doar vreo 35 de miliarde de euro este datoria statului! Restul de vreo 65 de miliarde este datorie privată: a mea, a ta, a companiilor, pe care am făcut-o în ani şi o alimentăm în fiecare zi.
Când cumpărăm o maşină străină, când luăm câte un credit în euro de la o bancă străină pentru apartamentul sau casa mult-visată, când deschidem câte o firmuliță ca să aducem pe piață și să trăim din mărfuri importate, nu facem altceva decât să adăugăm, pe lanț, datorie externă pentru România, pe care o plătim cu toţii. Iar noi suntem doar niște mărunte zale din acest lanț economic, dominat în România de ani de zile de către companiile multinaționale!
Toate astea se sparg în capul statului, fiindcă produc deficit de cont curent. În 2018, acesta a fost de 9 miliarde de euro, provenit în cea mai mare parte din deficitul comercial de 15 miliarde de euro, diferenţa dintre importuri şi exporturi. Ministerul Finanţelor se împrumută în euro pentru a finanţa deficitul bugetar şi a refinanţa datoria externă, timp în care „rotița privată” continuă să se învârtă și să adauge milion cu milion la datoria externă a României.
Prins, totuși, între regretul că nu am gestionat mai bine statutul unic de țară fără datorii externe și constatarea că poate nu e nimic de condamnat în situație, de vreme ce chiar noi am vrut capitalism…întreb doar atât: e așa de greu să dați niște simple explicații, inestimabili coriști?