„Scopul ultim al venirii lui Dumnezeu în lume este restaurarea fiinţei noastre”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, crede că trebuie „să începem să ne gândim la Hristos ca la un contemporan al nostru”, aceasta fiind singura cale de ieşire „din logica egoistă a încremenirii şi comodităţii omului modern”.

„E singura variantă de apropiere profundă de Hristos – contemporaneizarea şi nu istoricizarea lui. A-l istoriciza pe Hristos înseamnă a-l îngropa în timp şi în uitare ca pe un personaj care a trăit cândva, a murit şi atât. Nu! Varianta optimă de raportare la Hristos este contemporaneizarea lui. Hristos e unul dintre noi. Şi astăzi e prezent lângă noi. Ne-o spune el însuşi: ‘Iată, sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor!’ Prezenţa lui este foarte consistentă şi aş spune că e cu atât mai consistentă cu cât e nevăzută. Pentru că vizibilul este lovit uneori de relativ. Nevăzutul, partea nevăzută, cum se spune, decide totul în viaţa noastră, sufletul nostru este cu adevărat esenţial când vorbim de persoana umană”, spune Bănescu, într-un interviu acordat Agerpres.

„Nu e suficient să renunţăm la anumite alimente, este esenţial să recuperăm relaţia noastră cu ceilalţi prin împăcare cu ei”

Vasile Bănescu spune că un bun creştin trebuie să vină spre Marea Sărbătoarea a Paștelui pe cale ascensională, prin post. „Raţiunile postului sunt, în primul rând, legate de o pregătire de tip lăuntric. Prin post călătorim spre un punct final, acela al întâlnirii cu Hristos cel Înviat.(…) Postul înseamnă, în primul rând, o pregătire din punct de vedere spiritual. Registrul alimentar al postului, care are rosturile lui şi el, pentru că renunţăm la nişte lucruri nu pentru că ele sunt rele în sine, ci pentru că simţim nevoia să dăm la o parte un lest, lucruri care, în general, ne împovărează, ne aglomerează registrul nostru cotidian. Încercăm să fim mai liberi. Postul este şi un exerciţiu de libertate, de voinţă, este un exerciţiu prin care, în principiu, începem să închidem cumva ferestrele sau uşile prea larg deschise pe care le păstrăm în viaţa noastră cotidiană şi prin care, cum spun Sfinţii Părinţi, suntem atacaţi, ispitiţi, bombardaţi de cel care nu ne doreşte împreună cu Dumnezeu, de marele dezbinator, de Diavol.(…) Aş spune că perioada de post trebuie să aibă accentele puse pe refacerea relaţiilor noastre cu ceilalţi. Prin celălalt şi relaţia cu el ne mântuim. Nu ne mântuim singuri, nu ne mântuim solipsist, ne mântuim în comuniune cu celălalt. Este definitoriu lucrul acesta. De aceea, atenţia la celălalt e o virtute majoră. Şi cred că această atenţie este diminuată, ne-o pierdem, îl ignorăm pe celălalt, îl bârfim, adică îl canibalizăm, îl mâncăm de viu din punct de vedere simbolic. Acestea sunt lucruri foarte grave. Deci, tot ce presupune deteriorarea şi chiar distrugerea relaţiei noastre cu ceilalţi sunt lucruri care pot fi refăcute în perioada de post. Nu e suficient să renunţăm la anumite alimente, este esenţial să recuperăm relaţia noastră cu ceilalţi prin împăcare cu ei, prin iertarea lor, noi înşine fiind mereu în poziţia celui care trebuie iertat.”

Despre semnificaţia Învierii lui Iisus Hristos, Vasile Bănescu spune că este cea mai importantă sărbătoare a creştinismului pentru că pe Învierea lui Hristos s-a edificat creştinismul însuşi. „Este garanţia supremă, cum spune Sfântul Apostol Pavel, inclusiv a învierii noastre, pentru că scopul ultim al venirii lui Dumnezeu în lume este restaurarea fiinţei noastre, restaurarea noastră profundă, ontologică. Datorită acestui fapt, unic, învierea lui Hristos este dovada că noi înşine vom învia, întrucât firea noastră omenească a fost preluată în întruparea lui Dumnezeu.”