COLDEA demonstrează că şi stelele se POT linge

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC
Transmite:

 

Fostul prim adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, adus la Bucureşti de Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu, alături de SORIN Blejnar,   ar fi avut în ultimele săptămâni mai multe întâlniri cu fostul primar al sectorului 2, generalul Neculai Onțanu, au declarat în exclusivitate pentru FLUX 24 surse politice.

Aşa se face că Partidul Ader la Democratie, Educatie si Reconstructie, condus de Neculai Onțanu, îşi anunţă sprijinul în campania pentru europarlamentare pentru Pro România partidul condus de fostul premier Victor Ponta.

Citiţi şi: TORNADĂ URIAȘĂ în județul CĂLĂRAȘI! Un autocar, răsturnat de furtună!

Motivul ar fi că  partidul lui PONTA e proeuropean şi pro NATO, iar ALDE şi PSD ar duce o politică amăgitoare pentru o parte din electorat.

COLDEA l-a susţinut pe IOHANNIS la fostele alegeri prezidenţiale

Ciudată este apropierea lui COLDEA de PONTA, în condiţiile în care la ultimele alegeri prezidenţiale el l-a susţinut pe Iohannis, contracandidatul acestuia.

Potrivit analiştilor, nu e decât o singură explicaţie. Coldea s-a apropiat de Predoiu, ambii fiind locţiiori de şefi ai principalelor servicii secrete: SRI şi SIE.

“Stelele se resping deobicei, dar în acest caz ele se ling, la comandă,” afirmă un colonel din alt serviciu secret care n-a beneficat nici la vârf, nici la bază de onorurile lui Coldea şi ale lui Predoiu.

Pro România este partidul fondat de VICTOR PONTA, fostul premier socialist, care n-a recunoscut încă faptul că o anumită perioadă a fost ofiţer SIE, aşa cum susţine Traian Băsescu.

Partidul lui PONTA este format, în marea lui majoritate, de acoperiţi sau de oameni politici şantajaţi de către servicii, susţin analiştii români.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
TORNADA ar fi răsturnat un autocar, potrivit prefectului judeţului Călăraşi
Tornada din CĂLĂRAŞI ar fi răsturnat un autocar cu 39 de călători în zona localităţii ...