Japonia are un nou ÎMPĂRAT și o nouă ERĂ imperială!

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL

De când am urcat pe tron acum 30 de ani, mi-am îndeplinit datoriile de Împărat cu un profund sentiment de încredere și respect pentru popor și mă consider foarte norocos că am putut să fac asta. Mulțumesc cu sinceritate poporului care m-a acceptat și care m-a susținut în rolul meu de simbol al Statului.

Îmi doresc de deplin, alături de Împărăteasă, care era Reiwa, care începe mâine, să fie una stabilă și fructuoasă și mă rog, cu toată inima, pentru pace și fericire pentru toți oamenii din Japonia și din jurul lumii

Apoi Împăratul s-a ridicat și a părăsit în liniste Sala cu Pini. Înainte să iasă pe ușă, a făcut o plecăciune în fața celor prezenți, ultimul său gest public ca monarh. Totul a durat mai puțin de 15 minute.

Astăzi, la ora 00:00 (ora Japoniei), ora 18:00 ora României, Naruhito și soția sa Masako au devenit Împăratul și Împărăteasa Japoniei. Akihito și Michiko au primit titlurile de Impărat Emerit, respectiv Împărăteasă Emerită.

Mâine, la ora 04;30 ora României, noul suveran al Japoniei va face ritualul de înscăunare. Va primi cele trei comori sacre, simboluri ale puterii imperiale divine. Ceremonia va dura 10 minute, este interzisă femeilor din Familia Imperială iar monarhul nu va vorbi. Apoi va ține primul său discurs în calitate de Împărat iar premierul va vorbi în numele poporului.

La 4 mai, Împăratul Naruhito va ieși în balconul Palatului Imperial să salute oamenii, dar va avea puține activități până în 22 octombrie. Atunci va fi proclamată oficial urcarea pe tron. Vor participa 2500 de invitați din Japonia și din toate țările lumii. Apoi cuplul imperial va avea parte de o paradă prin Tokyo. Cu acest prilej, membri Familiei Imperiale vor purta costume tradiționale.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
TORNADĂ URIAȘĂ în județul CĂLĂRAȘI! Un autocar, răsturnat de furtună!
O tornadă de dimensiuni impresionante a lovit în această după amiază în apropiere de Drajna, ...