Regina Elisabeta a II-a l-a primit pe Donald Trump, venit în vizită de stat
Donald Trump a început în această dimineață o vizită de stat în Marea Britanie. Această călătorie, anunțată încă din 2017 a fost amânată de mai multe ori până acum, din diverse motive. În timpul domniei sale record de 67 de ani (până acum), Regina Elisabeta a II-a a fost contemporană cu 13 președinți americani, dar doar trei dintre ei au făcut vizite de stat în Marea Britanie: George W. Bush, Barack Obama și acum Donald Trump.
Președintele american și Prima Doamnă, aflați la bordul Air Force One, au aterizat în această dimineață la aeroportul Stanstead. Cuplul prezidențial s-a urcat în elicopterul Marine One și au zburat până la Palatul Buckingham, curtea din spate a reședinței regale servind pe post de heliport.
La coborârea din elicopter, Donald și Melania Trump au fost întâmpinați de Prințul Charles și de Ducesa Camilla, care au escortat musafirii până la intrarea în palat, unde îi aștepta Regina Elisabeta a II-a.
Banchet la Buckingham pentru Donald și Melania Trump
Președintele american și Prințul de Wales au trecut apoi în revistă garda de onoare, înainte să se retragă pentru un prânz privat oferit de suverana britanică. La Palatul Buckingham au fost prezenți Jared Kushner și Ivanka Trump, dar și mai mulți membri ai administrației americane.
Cuplul prezidențial american a vizitat apoi o expoziție privată de la Palatul Buckingham cu obiecte care au legături cu Statele Unite. După aceea, Donald și Melania Trump au mers la Westminster Abbey, unde au depus o coroană de flori la mormântul Soldatului Necunoscut. I-a însoțit aici Prințul Andrew, Duce de York, al doilea fiu al suveranei.
Seara se va încheia cu un banchet de stat la Palatul Buckingham.