79 de ani de la răpirea Basarabiei. Ambasada Rusiei spune că URSS a eliberat teritoriul!

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC SOCIAL

După a spus că URSS a eliberat România se fascism (detalii aici) și a dat de înțeles că ministrul Apărării, Gabriel Leș, poate ajunge să se sinucidă dacă va continua să vorbească despre amenințarea rusească (detalii aici), un text postat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice conduse de Valeri Kuzmin spune că Uniunea Sovietică a ELIBERAT Basabaria de sub un regim românesc tiranic. Mai mult, spune Ambasada României, basarabenii care au plecat în alte părți ale României să-și caute un trai mai bun, s-au întors imediat ce teritoriul dintre Prut și Nistru a redevenit sovietic.

„Cererea sovietică pentru revenirea Basarabiei se bazează în totalitate pe normele de drept internațional din acea epocă, iar Protocolul de la Paris (de la 28.10.1920) cel notoriu, prin care foștii aliați ai Rusiei în cadrul „Antantei“, fără acordul ei, au recunoscut „suveranitatea România asupra teritoriului Basarabiei“, niciodată nu a intrat în vigoare datorită refuzului Japoniei de a-l ratifica. 

În perioada dintre cele două războaie mondiale, ținutul între râurile Prut și Nistru s-a transformat într-o sursă de materii prime ieftine și un furnizor de forță de muncă aproape gratuită. Conform datelor evidențiate de mai mulți cercetători, numărul total de locuitori care au părăsit Basarabia în perioada interbelică a ajuns la jumătate de milion de oameni.”

O poziție complet de înțeles din partea unei țări care ascunde propriului popor dintre URSS și Germania Nazistă la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea împreună a Poloniei. Nu degeaba, Stalin a ajuns la o uriașă cotă de popularitate printre rușii de astăzi. Deși acum 10-15 ani, era universal detestat.

#RO Anul 1940 în Basarabia: astfel a fost în realitate… #RU 1940 год в Бессарабии: как это было…În urmă cu 79 de…

Publicată de Ambasada Rusiei în România – Посольство России в Румынии pe Joi, 27 iunie 2019

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Paul Lambrino, obligat să plătească 4 mil de euro, după ce a vândut „blana ursului din pădure”
Paul Lambrino, fiul lui Mircea Lambrino, copil din flori al lui Carol al ll-lea, autointitulat ...