OFICIAL: România va avea corvete FRANCEZE făcute la Constanța! Naval Group a câștigat licitația!

Valentin Borcea ACTUALITATE ECONOMIC POLITIC
Transmite:

România va avea în dotare fregate franceze! Naval Group, gigantul francez controlat de stat, a câștigat licitația organizată de Ministerul Apărării, prin Romarm. Informația a fost confirmată de Mediafax, care citează surse oficiale. Contractul are o valoare 1,6 miliarde de euro.

Cele patru nave vor fi construite în România, în acest caz de Șantierul Naval Constanța. Prima navă trebuie livrată în trei ani de la semnarea contractului, iar restul în următorii patru ani. Ca și offset (reîntoarcerea banilor din contract în economia românească), Naval Group va moderniza cele două fregate cumpărate de la britanici, Regele Ferdinand și Regina Maria.

Loading...

GOWIND 2500, viitoarea corvetă a Marinei României

Gowind 2500 este o corvetă multirol, bazată pe un proiect deja consacrat. Are caracteristici stealth și sisteme antiaeriene, antinavă și antisubmarin performante. Poate efectua misiuni de patrulare, supraveghere și de poliție maritimă împotriva traficanților și piraților.

Armamentul principal este un OTO Melara de 76 mm, care poate trage până la 2 proiectile PE SECUNDĂ și care are o rază de acțiune de 20 de kilometri. Tunul poate fi folosit pentru a distruge rachete, ținte navele dar și ținte terestre.

Vasul mai are două tunuri cu tragere rapidă și teleghidate Nexter Narwhal de 20 mm, 16 lansatoare verticale pentru rachete VL MICA făcute de concernul european MBDA, 8 rachete anti-navă Exocet franceze, și două lansatoare triple de torpile. De asemenea, poate intra un elicopter de până la 10 tone sau drone.

De asemenea, sistemul de control al focului este de ultimă oră și este complet compatibil cu standardele NATO.

Proiectarea Gowind 2500 a început în 2006. Egipt a fost primul client – trei nave au fost deja livrate iar a treia este în construcție. Emiratele Arabae Unite au semnat la începutul lunii trecute un contract de 850 de milioane de dolari pentru pentru două Gowind 2500.

 

Loading...
loading...

One Comment

  1. De tot rasul..pana in 1989 acest santier naval construia nave pentru romani , acum , acest santier naval din Romania , incaput pe mana strainilor , produce nave „romanesti”pe care le vinde statului..de tot rasul…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
„Tocmeli ca la piață, o imensă bătaie pe ciolan” – cum se împart funcțiile la Bruxelles
Liderii celor 28 de state din UE s-au reunit din nou la Bruxelles ca să ...