Cui îi e frică de Elena Udrea? Marius Ghilezan: Cel puțin trei oameni tremură!
Elena Udrea s-ar aflat deja în România. Ea a plecat din Costa Rica alături de iubit, fiică și mamă și a fost fotografiată într-un avion cu direcția Europa. Reîntoarcerea fostului ministru vine după decizia CCR cu privire la completurile de cinci judecători, care a scăpat-o practic de condamnare. Elena Udrea ar putea beneficia de o rejudecare de la zero a dosarului în care a fost condamnată. De asemenea, ea ar putea profita de întoarcerea în țară ca să-și boteze fata, Eva Maria.
Totuși, mai rămâne o întrebare: va vorbi Elena Udrea? Se știe doar că fostul ministru a fost la vârful regimului patronat de Traian Băsescu. Are informații din interior, care nu apărut niciodată în spațiul public. Să ne amintim de gestul cu degetul la nas pe care fosta șefă a PMP l-a făcut de mai multe ori înaintea arestării sale. Jurnaliștii au speculat atunci că este un semnal pentru complicii ei. Chiar Elena Udrea a recunoscut că a fost un semn pentru o persoană dragă ei, că totul este în regulă.
La finalul anului 2018, a apărut în presă informația că Elena Udrea a acceptat să colaboreze cu FBI. Dacă are protecție americană, ea ar putea începe să dea din casă, cum s-ar spune. Potrivit jurnalistului Marius Ghilezan, cel puțin trei oameni nu mai dorm liniștiți cu Elena Udrea în România.
Elena UDREA ar fi ajuns în România, potivit unor surse. Dacă s-a întors e clar că s-a dat cu factor de protecție, după debrief-ul american.
Cel puțin trei oameni tremură la gândul că UDREA ar putea să vorbească…
One Comment
Vlad Tepes
”Jurnaliștii au speculat atunci că este un semnal pentru complicii ei. ”
Jegurile astea de parasute si handicapati sint ”jurnalistii” ?
Vai de mama lor si de a noastra, ca stam si ne uitam in gura unor NULITATI ABSOLUTE
I-auzi, ”jurnalistii” !!!