CCR | Referendum: Informare incompletă, întrebări care încalcă recomandărilor Comisiei de la Veneția

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC SOCIAL

CCR lovește din nou în referendumul lui Iohannis, în virtutea legilor în vigoare. În motivarea deciziei de validare a referendumului, judecătorii constituționali au arătat că cele două întrebări nu au respectat recomandările Comisiei de la Veneția și că informarea publicului a fost deficitară.

„Curtea reține că, la referendumul din 26 mai 2019, nu a existat o informare completă cu privire
la toate detaliile de ordin juridic și tehnic pe care le presupun cele două întrebări, nefiind respectate
recomandările reținute de Comisia de la Veneția în documentele citate. De asemenea, au existat mai multe
ipoteze în cuprinsul întrebărilor, care ar fi impus o tratare distinctă, conform acelorași recomandări.” – potrivit unui comunicat postat pe pagina CCR.

CCR a îndemnat autoritățile să ia măsuri ca asemenea incidente să nu se mai repete.

Curtea subliniază, în acest context, necesitatea stabilirii unui cadru legal riguros pentru ca
asemenea deficiențe să nu mai existe pe viitor, în sensul reglementării obligației autorităților publice la
informarea detaliată și completă a electoratului, în conformitate cu Codul bunelor practici în materie de
referedum și celelalte recomandări ale Comisiei de la Veneția în materie.

Hotărârea CCR a menționat și ce recomandări ale Comisiei de la Veneția au fost încălcate. Apar astfel, negru pe alb, toate criticile formulate de experți atunci când au fost anunțate întrebările.

„Comisia de
la Veneția a recomandat, în Codul bunelor practici în materie de referendum adoptat la cea de-a 70-a
sesiune plenară, Veneția 16-17 martie 2007, ca «problema supusă votului să fie clară; nu trebuie să inducă
în eroare; nu trebuie să sugereze un răspuns; alegătorii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele
referendumului; participanţii la scrutin trebuie să poată răspunde la întrebări doar prin „da”, „nu”, sau prin
vot alb”


„Tot astfel, Comisia de la Veneția a recomandat ca ”autorităţile să furnizeze o informare obiectivă.
Aceasta implică faptul că textul supus referendumului, însoţit de un raport explicativ sau de un material
echilibrat aparţinând partizanilor şi adversarilor propunerii, trebuie să fie pus la dispoziţia alegătorilor cu
suficient timp înainte, după cum urmează: i. ele se publică într-un jurnal oficial cu suficient timp înainte de
data votării; ii. trebuie expediate direct cetăţenilor şi primite de aceştia cu suficient timp înainte de data
votării; iii. raportul explicativ trebuie să prezinte, în manieră echilibrată, nu numai punctul de vedere al
autorităţilor (executivul şi legislativul) sau al persoanelor care îl împărtăşesc, ci şi punctul de vedere opus.”


„ar trebui să se asigure
faptul că alegătorii răspund la întrebarea adresată, în loc să exprime o opinie privind situația politică și
socială a țării.Prin urmare, o importanță majoră trebuie acordată dezbaterilor privind problema
referendumului.”


„chestiunile care fac obiect al
referendumului trebuie să respecte: unitatea de formă: aceeaşi întrebare nu trebuie să combine o
propunere de amendament redactată în termeni specifici cu o propunere formulată generic sau cu o
chestiune de principiu; unitatea de conţinut: exceptând revizuirea totală a unui text (Constituţie, lege),
trebuie să existe un raport intrinsec între diferitele părţi ale fiecărei chestiuni supuse la vot, astfel încât să
se garanteze libertatea de vot a alegătorului, care nu trebuie chemat să accepte sau să respingă în bloc
dispoziţii fără legătură între ele

JUDECĂTORII CCR au decis: #Referendumul lui IOHANNIS, degeaba

Totuși, CCR a stabilit că nu există motive de invalidare, deoarece referendumul din 26 mai, fiind consultativ, nu decizional, a creat efecte politice, nu juridice.

Dat fiind
însă faptul că referendumul are caracter consultativ, iar voința exprimată, chiar în condițiile deficiențelor
evidente de redactare a întrebărilor formulate, oferă o orientare autorităților în privința voinței majoritare
exprimate de votanți, nu subzistă un temei constituțional pentru invalidarea referendumului. Întrucât a fost
exprimată o voință cu efect politic, iar nu juridic, în sensul analizat, aspectele de ordin juridic, tehnic și de
detaliu urmează a fi apreciate în mod corespunzător de către autorități și puse în operă cu respectarea
cadrului constituțional și legal de referință.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Statuia lui Iancu de Hunedoara, PLĂTITĂ DE UNGARIA, va fi dezvelită la Belgrad!
Președintele Ungariei, Janos Ader, și omologul lui sârb, Alexander Vucici, vor dezveli pe 22 iulie ...