De ce nu trece Moţiunea de cenzură?
Klaus Iohannis este cel mai dezinteresat în doborârea Vioricăi Dăncilă. Critica pe care o formulează împotriva PSD e doar o stare metafizică, de tipul criticii raţiunii pure. Atacurile prezidenţiale asupra Vioricăi Dăncilă a fortificat-o şi a urcat-o în poziţia de challanger, atât de dorit de strategii de campanie ai preşedintelui.
O lovitură parlamentară, singura constituţională, ar coborî candidatul PSD pe poziţia a treia. Iohannis s-ar confrunta în finală cu Barna. Evident că după asaltul la baionetă sub stindardul “ciuma roşie,” preşedintele nu le poate cere celor pe care i-a stigmatizat voturile în finală.
Preşedintele Iohannis, fără Dăncilă în finală, pierde totul în două săptămâni. Şi astfel rezerviştii revin la butoane. Dar nimeni nu crede că activii din servicii stau cu mâinile în sân. Cea mai elegantă şi benignă stare parlamentară e absenţa a 4-5 dintre semnatarii Moţiunii şi totul ar fi ca înainte. S-a dus şi ultimul cartuş.
Dacă trece guvernul de 6 decembrie, PSD s-a salvat. Nimic nu se mai poate face cu şase luni înainte de alegerile locale. Iar baza partidului social-democrat e în forţa din teritoriu.
Singura raţiune de a ajunge la putere a PNL ar fi timpul rămas pentru modificarea Legii privind alegerile locale în două tururi. Dar pentru Iohannis e riscul prea mare. Poate pierde totul, iar adversarii săi, alţii decât cei din PSD, de abia aşteaptă să marcheze golul FINAL.