Adversarul lui DĂNCILĂ din PSD îi îndeamnă pe social-democraţi să nu piardă ‘meciul de joi’

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC
Transmite:

Principalul adversar din PSD al Vioricăi DĂNCILĂ, preşedintele filialei Olt, senatorul Paul Stănescu, îi îndeamnă pe social-democraţi să nu piardă ‘meciul de joi’ şi se mobilizeze împotriva moţiunii de cenzură depusă de opoziţie pentru a da un semnal de unitate societăţii şi ‘o lecţie opoziţiei’.

Stănescu a comparat demersul Opoziţiei cu un meci la care ‘nimeni nu ştie cine e căpitanul’.

Vezi şi: De ce nu trece Moţiunea de cenzură?

‘Sunt momente politice care sunt absolut esenţiale pentru viitorul ţării. Votul împotriva moţiunii de cenzură, depusă săptămâna trecută de o opoziţie mai degrabă zgomotoasă decât pusă pe fapte mari pentru toţi românii, este unul dintre acestea. Pentru că România are nevoie de stabilitate politică şi economică şi nu de marca binecunoscută a instabilităţii guvernărilor de dreapta din anii din urmă. Opoziţia se bate cu pumnul în piept că va dărâma guvernul, dar nici până la această oră nimeni, dar nimeni nu ştie cine doreşte să-şi asume responsabilitatea. Toţi? Sau cum? Pentru că unii vor la guvernare, alţii vor anticipate, alţii vor să anuleze creşterile salariale, pensiile pentru care au votat şi au militat mult timp alături de noi, alţii vor să se răzbune pe funcţionari. Imaginaţi-vă opoziţia ca o echipă formată din oameni cu preocupări total diferite şi care îşi doreşte să joace cel mai important meci, dar nimeni nu ştie cine este căpitanul’, a afirmat Stănescu.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Dinamită politică / Noua grupare Forţa NAŢIONALĂ aruncă în aer Moţiunea de cenzură
Informaţii de ultimă oră dau ca sigură picarea moţiunii de cenzură, datorită unei mişcări spectaculoase ...