Frânele hidraulice sunt gălăgioase. Şoferii maşinilor electrice nu le mai suportă
Unul dintre marii producători mondiali de sisteme de frânare, Brembo, pornit în anii ’60 într-un mic atelier din apropierea oraşului italian BERGAMO, trebuie să-şi schimbe tehnologia producţiei sistemelor de frânare pentru maşinile electrice ale viitorului, relatează trimisul Reuters din oraşul lombard.
Frânele tradiţionale, bazate pe sistemul hidraulic, sunt zgomotoase, spun specialiştii citaţi de agenţia de ştiri.
Zgomotul de frânare ar putea distrage atenţia şoferilor maşinilor electrice
Dezvoltarea frânelor mai silențioase este doar una dintre provocările cu care se confruntă compania, pe măsură ce industria auto evoluează spre epoca digitală.
Citeşte şi: SONDAJE / PSD urcă la 32%. VIORICA DĂNCILĂ e pe locul 2, la mare distanţă de Dan Barna
Brembo dezvoltă mecanisme de frânare cu fire electrice mai ușoare, utilizate la mașinile electrice pentru a înlocui frânele hidraulice tradiționale și se simte ameninţată pentru afacerile sale din așa-numitele sisteme de frânare regenerative, care captează energia pierdută atunci când mașinile încetinesc și pompează aceasta înapoi în baterie.
„Motoarele electrice nu fac zgomot, astfel încât sistemul de frânare ar putea fi în final enervant pentru pasageri”, a declarat vicepreședintele executiv al Brembo, Matteo Tiraboschi.