FORD speră ca noul MUSTANG să călărească TESLA. Când poţi să călăreşti „felina Olteniei”?
Ford folosește numele Mustang, în speranța că noul SUV electric va călări Tesla.
Compania americană Ford Motor Co (FN) s-a decis ca noului său vehicul utilitar sport electric (SUV) să poarte numele de Mustang, a declarat joi producătorul auto.
Astfel, explică reporterul Reuters, compania americană încearcă să atragă clienții noii ere tehnologice, legându-l totuşi de modelul anilor 1960, al cărui design a combinat sportivitatea și fiabilitatea.
Ford a confirmat că noul său SUV electric va fi numit Mustang Mach-E.
Până acum, Mustang era folosit doar pentru maşinile din competiţiile sportive.
Se pot lansa comenzi pentru noul SUV din 17 noiembrie 2019
Începând cu 17 noiembrie, clienţii pot comanda noul Mustang, anunţă oficialii companiei, înaintea Salonului auto de la Los Angeles.
Clienții din Statele Unite, Canada și Europa pot începe să comande vehicule electrice pe 17 noiembrie, a mai spus oficialul Ford.
În timp ce coupe-ul Mustang este fabricat în Michigan, Mach E va fi asamblat la o fabrică din Cuatitlan, Mexic.
Mach E este primul dintre cele zece automobile complet electrice, pe care compania intenționează să le lanseze până în 2022, cu o investiție de 11,5 miliarde de dolari.
Liderul pieței vehiculelor electrice Tesla Inc, companie a lui Elon Musk, şi-a poziţionat autovehicolele ca maşini rapide, cu soft-uri upgradate şi ecrane mari.
Folosind numele Mustang, Ford intenționează să facă același lucru, depăşind faza perioadei maşinilor „verzi”.
Citeşte şi: Mihai FIFOR râde de Marcel Velea. Secretul care nu mai e secret
Urmează camioanele electrice
Concurența se va intensifica în următorii câțiva ani, pe piaţa vehiculelor electrice, mai ales că Tesla se extinde pe noi segmente de piață.
Elon Musk, directorul general al Tesla, a declarat că va lansa un camion electric de înaltă performanță la Salonul Auto din Los Angeles, din 21 noiembrie 2019.
Ford și General Motors Co (GM.N) lucrează, de asemenea, și la camioane electrice.
Ford a creat, de asemenea, o alianță cu Volkswagen AG, în vederea producerii de maşini electrice pentru piaţa europeană, folosind aceeaşi tehnologie.
Iubitorii de 4×4, care doresc să-şi rezerve ultimul model de SUV, pot lansa comenzi pe paginile de internet ale companiei din SUA, Europa, Canada, plătind un avans de 500 dolari.
Pentru China, livrările se vor face la o dată ulterioară, anunţă oficialii Ford.
Noul model de PUMA de la Craiova: „felina Olteniei”
Ford produce la Craiova modelul Puma. Noul vehicol, cu tehnologia EcoBoost Hybrid, pentru o eficienţă a consumului de 5,4%, are trei cilindri, 155 de CP. Noul model de Puma, poreclit „FELINA OLTENIEI” va intra în vânzarea propriu-zisă la sfârşitul anului 2019, pentru clienţii din România.
În dezvoltarea noului model Ford, compania a investit până acum peste 200 de milioane de euro.
Puma prezintă o linie a plafonului înclinată, pentru o siluetă individualizată, uşor de recunoscut, şi urmează trendul SUV-urilor cu plafon plonjat, oferind însă un design armonios, cu o linie mediană orizontală care permite proporţii echilibrate, anunţau producătorii încă din vară.
Noul model Puma