VASILE ASTĂRĂSTOAIE: “ALDE – cel mai oportunist partid”

Marius Ghilezan ACTUALITATE OPINIE POLITIC

Fostul preşedinte al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoaie, se declară un fost votant al ALDE, partid pentru care a făcut campanie şi care acum l-a dezamăgit. În contextul în care liderii săi nu recomandă alegătorilor săi să voteze cu cineva în turul 2, medicul ieşean s-a delimitat ferm de ceea ce a fost un partid de 5%. Zice că a luat o mare ţeapă, dar şi plăcuţe suedeze de la liderii ALDE.

Citeşte şi: Fostul ministru liberal ANDREI MARGA: “Nu PSD-ul este problema României”

„Cel mai oportunist partid (dacă mai există ca partid) s-a dovedit a fi ALDE. Dincolo de vorbele frumoase cu care ne-a îmbrobodit, în final, s-a demonstrat că nu reprezintă decât o oaste de strânsură a cărei deviză este ”fă-te frate cu dracul până treci puntea”, scrie pe facebook medicul Vasile Astărăstoaie.

“Ei se cred inteligenți, subtili, iar pe noi ne consideră proști”

“Singura problemă pe care au avut-o a fost să se hotărască cu care dintre draci să încheie pactul. Au încheiat pact cu ”ciuma roșie”, cu băncile și corporațiile străine, cu PNL-ul condus de Ludovic Orban, iar acum, în campania electorală, cu Klaus Werner Iohannis. Ei se cred inteligenți, subtili, iar pe noi ne consideră proști și incapabili de a observa incoerența mesajelor. Și declară că trebuie să nu votăm cu niciunul dintre candidați, în acest mod, favorizându-l pe Iohannis și securizând votul din turul 1. Eu sunt unul dintre votanții lor (mai mult, i-am influențat și pe alții să voteze ca mine). Recunosc că am luat o mare țeapă și am primit de la ALDE numai plăcuțe suedeze. De aceea le spun celor din conducerea ALDE că mă voi duce la vot pe 24 noiembrie 2019. Și le mai spun: adio ALDE,” conchide nemulţumit Astărăstoaie, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor, terfelit de statul paralel pentru vini imaginare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Loading...

One Comment

  1. Tariceanu, cel mai oportunist politician roman, fara principii si verticalitate a distrus ALDE.. ALDE nu mai exista! Se va dizolva in celellate partide cu grosul mergind la Partidul lui Melescanu si daca Diaconu face partid in al li.. Sperind ca Diaconu nu vine cu numele idiotic de „partid neo-liberal”..

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
30 de ani de la Revoluție / MARIA GRAPINI – despre schimbarea la faţă a României
La 30 de ani de la momentul care a schimbat, ireversibil, drumul României, europarlamentarul Maria ...