Cine l-a ucis pe MILEA? / PROCURORUL DAN VOINEA ACUZĂ pe şeful gărzilor patriotice. În replică: “minciuni”

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC Principal

Nici după 30 de ani nu s-a aflat adevărul despre revoluţia din 1989.

Generalul Dan VOINEA, fost procuror militar, care s-a ocupat 20 de ani de dosarul revoluţiei, l-a acuzat aseară în direct la Antena 3 pe generalul Pârcălăbescu Corneliu că l-ar fi asasinat pe Vasile Milea, ministrul apărării din guvernul lui Nicolae Ceauşescu.

Corneliu Pârcălăbescu era colonel în 1989 şi coordona “Gărzile patriotice.” Avea biroul la etajul şase al CC al PCR.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, Vasile Milea, potrivit lui Dan Voinea, s-a dus în biroul lui Pârcălăbescu să o sune pe soţia sa care trebuia să ajungă la Predeal cu nepoatele sale.

La un moment dat s-a auzit o împuşcătură. Cineva a intervenit pe fir şi i-a spus soţiei lui Milea că se trage în jurul CC-ului.

Citeşte şi: Ce nu aţi văzut la tv! Guvernul Orban s-a opus plafonării pensiilor speciale

Generalul Voinea susţine că Milea a mai trăit până la 15,00 şi cineva a interzis doctoriţiei de serviciu de la Elias să-l opereze. Ceauşescu a anunţat încă de dimineaţă că “trădătorul Milea s-a sinucis.”

Ceauşescu a anunţat sinuciderea lui Milea

Generalul Voinea l-a acuzat pe Corneliu Pârcălăbescu că l-a executat pe Vasile Milea cu arma unui subaltern.

“Ceaușescu s-a supărat și pe Milea și pe ministrul de Interne că nu sunt în stare să elimine grupurile de huligani de la Timișoara. Pârcălăbescu era în viață atunci când m-am ocupat eu de caz, a fost audiat și el și celălalt ofițer care a păstrat pistolul lui Milea. Ne-am dus la Spitalul Elias, unde a fost ministrul, și acolo scria ora internării și ora decesului. A trăit până la orele 15. Nu a murit pe loc. Nu a fost împușcat în inimă. Dacă-l împușca în inimă, murea pe loc. Noi am audiat și medicii de la Elias. Și o doctoriță a spus că ea nu a putut să intervină chirurgical pentru că a primit telefon de la un general din armată și i-a spus să nu intervină chirurgical decât atunci când va ordona el. Ceaușescu anunțase în țară că Milea s-a sinucis și el trebuia să moară,” a spus Voinea.

Citeşte şi: Pensiile speciale ale securiştilor rămân aceleaşi

Voinea a mai spus că la autopsie nu s-au găsit urme suplimentare (de obicei la sinucidere împuşcătura de aproape arde materialul textil.)

Acuzatul se apără: „miniciuni”

Generalul Corneliu Pârcălăbescu, cel care e acuzat de asasinarea generalului Milea, șeful Gărzilor Patriotice și ministru al Apărării Naţionale pe vremea lui Ceaușescu, a intrat în direct: „Nu știu care sunt problemele pe care le are generalul Voinea, dar sunt doar miciuni. Modul în care s-a sinucis Milea… generalul Botoș, care era procurorul general al României atunci, a numit doi ofițeri din cadrul Parchetului Militar care timp de doi ani de zile au studiat și au analizat toate problemele respective. Am fost chemat de șase ori în legătură cu această problemă ca în final dosarul să se claseze ca fiind nefondat. Nu știu de unde a luat Voinea această chestiune că eu l-am ucis pe generalul Milea. Nu cunoaște… dar toate declarațiile sunt la dosar. Eu m-am dus personal la Ceaușescu și i-am spus despre ce a fost vorba”.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Război total în USR. Cum îşi execută BARNA adversarii din partid
Excluderea din partid a avertizorului de integritate Olimpia Ardelean a inflamat spiritele din Uniunea Salvaţi ...