Gata cu epoca medievală a relaţiei medic-pacient. S-a făcut marele anunţ!
Noul preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate a făcut marele anunţ. “E timpul ca pacienții să nu fie ai medicilor, ci ai spitalelor și ai procedurilor, așa cum se întâmplă în lumea civilizată”, susţine Adela Cojan, președinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în ziarul “Libertatea.”
Declaraţia cuprinde în câteva vorbe noua reformă în sănătate. Pacientul, fără a avea brăţări specifice, fără a fi monitorizat de vreo aplicaţie, îşi va aştepta inevitabilul sfârşit departe de dreptul său constituţional de a avea o trecere asistată.
Citeşte şi: Un medic timişorean a inventat una dintre cele mai eficiente imunoterapii oncologice din lume
Doamna venită din oraşul preşedintelui împlineşte lupta de un deceniu. Sistemul te vrea rupt de relaţia directă cu medicul. Gata cu obiceiul putred medieval în care te doare ceva te duci la doctor. Vine sistemul să te ducă la medic.
Dar cum va afla sistemul că tu eşti bolnav? Aici e şpilul
Pentru a împlini măreaţa revoluţie, noii corifei ai medicinei digitalizate, dar fără a aduce noile tehnologii, mai au un pas şi vor interzice dreptul pacientului de a suna un medic. Nici la Auschwitz, victimele nu au fost întrebate dacă vor tratamentul cu săpun sau cu gaze.
Românii, fericiţii posesori ai cardului de sănătate, vor putea muri liniştiţi, sistemul va veghea asupra vieţii şi a morţii. Dosarul de sănătate e în mâna lor, a celor care ne gestionează şi viaţa şi moartea.
Vizionara preşedintă a Casei, care administrează 6 miliarde de euro, a găsit esenţa pură a medicinei viitorului. Stai şi te gândeşti cum săracul sistem veghează zi şi noapte ca tu să fii în parametrii tehnici. Sistemul te va pune pe aparate. Altfel nu ne imaginăm cum se va putea împlini reforma.
Gândită în laboratoarele de hard power, acţiunea pare coborâtă din viitor.