ROMÂNIA “Nor-ma-lă”? / AVOCAŢII sunt puşi să fie “turnători” la stat

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC SOCIAL

La sfârşitul lunii decembrie, a trecut pe şest prin parlament noua reglementare, ca transpunere a Directivei Europene de Spălare a banilor, care le impune apărătorilor să denunţe tranzacţiile cu bani cash ale clienţilor.

“Aceasta încalcă secretul profesional, susţine Silvia Uscov, iniţiatoarea petiţiei intitulate „Avocații nu sunt turnători!”. Petiţia a fost semnată, până la această oră, de peste 1.500 de avocaţi din toată ţară. Mai mult, a fost ataşată cererii trimise Avocatului Poporului. Astfel, cei 1.500 de avocaţi cer modificarea legii pentru a împiedica transformarea lor în turnători de profesie.

Directiva europeană, transpusă  într-un mod cu totul greşit

„Parlamentul României a transpus directiva europeană într-un mod cu totul greşit (…), astfel încât România este, pe termen mediu şi lung, în pericol de a fi condamnată la CEDO pentru aceste dispoziţii, care nu numai că nu respectă Convenţia europeană a drepturilor omului şi Constituţia României, dar nici măcar condiţia legiuitorului european”, a declarat avocatul Silvia Uscov, iniţiatoarea petiţiei.

Avocatul pe post de turnător la stat

Potrivit noii legi, se încalcă şi secretul profesional. „Dacă noi trebuie să raportăm statului ceea ce aflăm de la clienţii noştri, deja profesia de avocat nu se mai poate exercita. Nu mai există secretul profesional”, a adăugat Uscov. Aceasta a mai spus că petiţia iniţiată de ea a fost trimisă premierului Ludovic Orban şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, deocamdată fără răspuns”.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Streinu Cercel se miră de ce medicii nu prescriu un medicament care rezolvă gripa în 24 de ore
Tot mai multe cazuri de gripă se raportează de către spitale. Prin farmacii nu mai ...