Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: “Când Rusia a avut perioade de decadenţă, românilor le-a mers relativ bine”

Marius Ghilezan ACTUALITATE OPINIE POLITIC Principal

 Cauza unirii, scopul cel bun

– Păi şi progresiştii baby-boom de azi luptă. Dar n-au o cauză. Mă scuzaţi că aduc o idee parazitară.

– …Scopul cel bun. Cauza Unirii românilor s-a dovedit în istorie una pozitivă, după cum au teoretizat încă din epocă atâţia intelectuali în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Dubla alegere a fost un act de tactică politică de înaltă clasă, menit să asigure succesul Unirii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă nu era naţiunea română nu s-ar fi făcut nici Unirea!

– Când a apărut ideea aducerii unui Prinţ străin?

– Ideea aducerii unui prinţ străin a apărut în perioada luptei de emancipare naţională şi de unire şi nu a fost specifică românilor. Încă înainte de 1848, se auzeau voci care prevedeau succesul Unirii Principatelor numai sub un sceptru străin. Motivaţiile pot fi multe, dar două sunt mai importante: 1. Numeroasele familii domnitoare moldovene şi munteano-oltene (înmulţite peste măsură în secolul fanariot) rivalizau între ele pentru tron şi riscau să producă aprige lupte interne. 2. Un prinţ străin dintr-o mare casă domnitoare europeană putea asigura prestigiul necesar unei ţări mici, aflate pe calea afirmării, putea deschide uşi şi buzunare, care altminteri le-ar fi rămas inaccesibile românilor.

– De ce Marile Puteri au vrut ca Focşaniul să fie capitala principatelor unite? A fost acest oraş primul cu recunoaştere europeană?

– Nu au vrut în primul rând Marile Puteri, ci unii dintre români şi mai ales focşănenii. Sunt câteva motive care pledează pentru aceasta. Era singurul oraş împărţit între Moldova şi Ţara Românească şi format din Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteniei. Unirea celor două oraşe omonime devenea însuşi simbolul Unirii. În al doilea rând, cele două organisme comune ale Principatelor Unite, decise prin Convenţia de la Paris, au funcţionat la Focşani. În al treilea rând, cu puţin timp înainte de Unire, Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, se căsătorise la Focşani, naş de cununie fiind omologul său din Moldova, domnul Mihail Sturdza. În al patrulea rând, erau lideri care prevesteau o dispută între moldoveni şi munteni pentru stabilirea capitalei la Bucureşti sau la Iaşi şi voiau să nu existe nicio piedică în calea unirii depline. Unii simpatizanţi ai românilor din rândul marilor puteri ştiau asemenea dedesubturi şi pledau şi ei pentru Focşani în numele concordiei, al înfăptuirii ideii unioniste. Dar ideea nu a mers.

– Din ce motiv s-a opus Mihail Kogălniceanu ca oraşul Focşani să devină capitala Principatelor Române?

– Mihail Kogălniceanu era un om politic realist şi un mare intelectual, situat deasupra măruntelor dispute fără principii. El ştia că Focşanii nu aveau infrastructura necesară unei capitale şi că nici construirea din temelii a unei capitale în locul acela simbolic nu ar fi fost la îndemâna tânărului stat, lipsit de mijloacele financiare necesare. Bucureştii şi Iaşii erau adevărate capitale, statornicite încă din secolul al XVI-lea, cu structuri care permiteau funcţionarea instituţiilor statului. Bucureştii aveau – în ochii lui Mihail Kogălniceanu – cel puţin două avantaje faţă de Iaşi: mărimea considerabilă şi depărtarea de Prut, adică de Rusia. Obsesia oamenilor politici realişti de atunci şi mai ales a moldovenilor europenişti în frunte cu Mihail Kogălniceanu era politica agresivă a Rusiei, care tindea să înghită Principatele şi, evident, şi România. După cum s-a văzut, aceşti oameni politici vizionari nu au greşit deloc …

“Cuza s-a mişcat între Scylla şi Carybda”

– De ce domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost atât de scurtă? Unde a greşit?

– Această chestiune este greu de tranşat şi nici nu cred că a fost cercetată pe deplin. De altminteri, nici izvoare prea multe nu avem. Fundamentale rămân cercetările lui Constantin C. Giurescu şi Dan Berindei. Cuza s-a mişcat între Scylla şi Carybda: pe de o parte, conservatorii nu voiau reforme mai deloc, liberalii (şi mai ales liberalii radicali) voiau o mulţime de reforme adânci în timp scurt (liberalii radicali) sau reforme aşezate, graduale, „fără pripeală” (liberalii moderaţi).

– Dar erau şi moderaţi printre revoluţionari de profesie?

– Da. Câtă vreme Cuza a colaborat bine cu Mihail Kogălniceanu (adept luminat al reformelor), domnia sa a mers excelent. Apoi au venit în jurul său „alte glasuri, alte încăperi”, lucrurile s-au stricat, reproşurile s-au înmulţit. Domnul a luat unele măsuri sub influenţa noilor consilieri, a impulsurilor de moment.

 – Dar şi amantlâcurile de pomină.

– Era încordată şi atmosfera din familia princiară, mai ales datorită infidelităţilor domnului etc. După 2 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza a instituit un regim de autoritate personală, care i-a nemulţumit deopotrivă pe liberalii radicali şi pe conservatori (din raţiuni diferite). Ei s-au unit în „monstruoasa coaliţie” (monstruoasă fiindcă era contra naturii şi nu avea alt scop decât detronarea lui Cuza) şi l-au obligat pe domn să abdice.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
De ce a căzut PSD? Explicaţiile lui Sorin Grindeanu
Fostul premier social-democrat Sorin Grindeanu a vorbit, duminică, la Timişoara, despre trecutul şi viitorul PSD. ...