COVID-19/ Paul Goma, ucis de inamicul nevăzut

Domiciliu forţat în Lăţeşti, acolo unde era deportată studenţimea română

După anii de închisoare, în 1958 a fost trimis în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu în satul Lăţeşti, raionul Feteşti, unde a stat până în 1962.

O perioadă a fost muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist, tehnician, iar în iunie 1965 şi-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care însă le-a abandonat.

Supus cenzurii. “Ostinato,” romanul său, apărut în Germania Federală

În urma invadării Cehoslovaciei, în august 1968, fiind impresionat de politica României faţă de Moscova, a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR). În 1971, a fost însă exclus din PCR, ca urmare a publicării integrale a romanului ”Ostinato”, în RFG, după ce în ţară fusese supus cenzurii.

În primăvara anului 1977, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio ”Europa liberă”, s-a solidarizat cu mişcarea ”Charta 77” a intelectualilor cehi. La 1 aprilie 1977, a fost acuzat de înaltă trădare şi arestat, dar în urma protestelor internaţionale a fost eliberat, la 6 mai. La 14 aprilie 1977 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru era din august 1968.

A refuzat să primească cetăţenia franceză

În noiembrie 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetăţenia română, astfel încât scriitorul a plecat în Franţa, unde s-a şi stabilit definitiv împreună cu familia. Aflat în Franţa, Goma a refuzat în 1980 oferta de a primi cetăţenia franceză.

După Revoluţia din 1989, a început să-şi publice cărţile şi în ţară. A scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse şi în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană.

Ca scriitor, a debutat în decembrie 1966 în revista ”Luceafărul”, cu povestirea ”Cum bate toba”, continuând să colaboreze la diferite reviste, precum ”Gazeta literară”, ”Viaţa românească”, ”Ateneu”. A debutat editorial, în august 1968, cu volumul de proză scurtă ”Camera de alături”.

Romanul următor, ”Ostinato” – mărturie ficţională despre închisorile din România -, refuzat de editurile româneşti, a fost publicat în Germania (1971) şi în Franţa. Volumul a fost receptat pozitiv, motiv pentru care Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma ”Soljeniţîn al României”. Şi volumele ulterioare, ”Uşa” (”Die Tur”, 1972), ”Gherla” (1976), ”Dans le cercle” (1977), ”Garde inverse” (”Garda inversă”, 1979), ”Le tremblement des hommes” (1979), ”Les chiens de mort” (1981), ”Chassee-croise” (1983), ”Bonifacia” (1986), ”Le calidor” (1987), aveau să fie foarte bine primite.

Exilat la Paris, după ce i s-a retras cetăţenia română, Paul Goma şi-a publicat majoritatea volumelor, iniţial în franceză sau germană. Astfel, ”Le Tremblement… ”, cu titlul original în română, ”Culoarea curcubeului ’77 – Cutremurul oamenilor”, a fost republicat în iunie 1990, de Editura Humanitas. A continuat cu ”Patimile după Piteşti” (1990), ”Ura noastră cea de toate zilele” (1992), ”Sabina” (1993), ”Roman intim” (1994), ”Scrisuri. 1972-1998” (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menţionată în subtitlu.