Gabriela Firea ne înţeapă pe toţi

Marius Ghilezan ACTUALITATE Principal SOCIAL

Primăria Capitalei este prima care a răspuns solicitărilor epidemiologilor.  Autoritățile capitalei intenționează să testeze pentru coronavirus toată populația Bucureștiului. Informația a fost confirmată pentru Digi24, miercuri seara, de ministrul sănătății, Victor Costache, dar și de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la Antena 3.

Gabriela Firea anunţă care vor fi primii bucureşteni testaţi

„Prima categorie, supusă testărilor e cea de peste 65 ani şi cei cu patologii”, a spus ieri seară Gabriela Firea.

Citeşte şi: COVID-19/ Paul Goma, ucis de inamicul nevăzut

Gabriela Firea, edilul capitalei, a dezvăluit presei că a discutat pe seama acestui subiect cu ministrul Costache, dar şi cu profesorul Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”.

„Am discutat acest aspect ieri cu domnul Streinu-Cercel şi, împreună cu Ministerul Sănătăţii, atât cu domnul ministru, cât şi cu domnul secretar de stat Horaţiu Moldovan, demarăm un program pentru Capitalî pentru testarea pe categorii de risc. Prima, peste 65 de ani: persoanele cu alte patologii şi pe urma celelalte grupe de risc.

În acest sens am răspuns în câteva ore pozitiv apelului domnului profesor Streinu-Cercel, care aseară, într-o emisiune TV, a solicitat demararea acestui program, în prima etapă cu un număr de 12 maşini care să ducă medicii epidemiologi şi virusologi la posibilii pacienţi acasă sau la persoanele care nu au simptome, dar trebuie testate”, a spus Gabriela Firea la Realitatea TV.

Potrivit edilului capitalei, in Bucuresti sunt 483.000 persoane cu vârstă de peste 65 ani.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Marii profitori ai crizei: Botezatu, securiştii şi o bucătăreasă
Peste 80 de milioane de euro a dat guvernul Orban unor firme de modă, ale ...