(VIDEO) Carantina pentru cei de peste 65 de ani? / Maria Grapini îl ameninţă pe Nelu Tătaru cu tribunalele internaţionale

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE POLITIC Principal

După ce ministrul sănătăţii Nelu Tătaru a răspuns la o întrebare formulată de reporterul Realitatea TV, “dacă autoritățile se gândesc la ducerea persoanelor de peste 65 de ani în carantină”  şi a spus că da, dacă starea de urgență „persistă mai mult decât ne așteptam,” mai multe voci au strigat că decizia e o ghetoizare a vârstnicilor.

Multă lume a înţeles că e vorba de toţi cei peste cinci milioane.

Europarlamentarul Maria Grapini s-a enervat pe ministrul Sănătății după ce acesta a anunțat că există posibilitatea unor relocări a acestora de la domiciliile lor.

Iată declaraţia ministrului Tătaru: Ne gândim să fie cazaţi în hoteluri rechiziţionate sau nu, contra cost sau nu

„Hristos a Înviat,domnule ministru Tătar! Ştiu că sunteţi creştin şi dintr-o zonă unde tradiţiile şi credinţa sunt respectate! Suntem în Săptămâna Luminată şi a doua zi de Paşti şi aş vrea să mărturisiţi public că sunt ştiri false, declaraţiile dumneavoastră care circulă pe internet! Sunt unul dintre milioanele de români care au trecut pragul celor 65 de ani, unii doar cu o zi, stabilit ca prag de izolare acasă!”, a scris Maria Grapini.

Vă cer domnule ministru să dezminţiţi public informaţia care ar duce la măsuri naziste nu de protecţie!

Daca nu veţi face dezminţire, voi considera adevărată ştirea şi în calitate de europarlamentar mă voi adresa instituţiilor europene! Şi dacă va fi nevoie mă voi adresa instanţelor internaţionale!, mai spune europarlamentarul umanist Grapini.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Ministrul sănătăţii Nelu Tătaru şi-a retras declaraţia privind carantina vârstnicilor
În urma ameninţărilor cu procese internaţionale, ministrul sănătăţii Nelu Tătaru şi-a retras azi la Digi.tv ...