Ziariștii timișoreni îi cer lui Dominic Fritz să-și publice diploma universitară și domiciliul din buletin

Marius Ghilezan POLITIC Principal

Ziariștii timișoreni, în numele clamatei transparențe din campania electorală pentru alegerile locale din oraș, îi cer lui Dominic Fritz să-și publice diploma de absolvire a unei facultăți, precum și buletinul cu adresa de domiciliu, nu de rezidență, așa cum s-a stabilit prin noua Hotărâre de Consiliu Local, votată de PNL-PSD și Pro România.

“Vă rugăm, în numele cititorilor noștri, cetățeni ai Timișoarei, să arătați că nu aveți niciun motiv de reticență față de demersul public, plecând de la premisa că nu aveți nimic de ascuns. În acest fel, cu siguranță, veți reuși să puneți capăt unui imens val de rumori, de care nimeni nu se poate bucura: nici dumneavoastră, ca persoană, nici instituția publică pe care o reprezentați, Primăria Timișoara, nici cetățenii. Vă considerați un promotor al transparenței și al onestității, ați câștigat alegerile cu aceste idei nobile, așadar nu ați avea motive de reticență față de cererea de a vă arăta transparent prin publicarea documentelor cerute.

Noi, nu doar ca jurnaliști, ci în calitatea de cetățeni ai Timișoarei, alături de cititorii noștri (între care se regăsesc o mulțime de alegători care v-au votat), vă solicităm, cu cea mai bună intenție privind imaginea primarului Dominic Fritz, dar și a Timișoarei, să faceți publice cele ce vi s-au cerut, aplanând astfel orice subiect spinos sau tensionat,” cer redacțiile ”Ziua de Vest”, ”Opinia Timișoarei”, ”Banatul Azi” și Sergiu Miat, biroul de presă ”Cotidianul” Timișoara. Documentul aici!

citește și: DEZVĂLUIRI / Dominic Fritz a lucrat la GIZ Gmbh, agenție a spionajului german. De ce nu lămurește situația?

În CV-ului apare că a fost bursier al Fundației Academice Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania), la Sciences Po Paris (Franța) si la Universitatea din York (Anglia). Lucrarea sa de licență a fost despre politicile sociale din România. Lucrarea de masterat s-a axat pe capacitatea administrației publice în țări ieșite din război. Nimeni nu a văzut vreun rând din lucrări, susțin sursele locale.

După votul majorității din CL Timișoara, Dominic Fritz a anunțat că Hotărârea nu e legală, pentru că nu a fost semnată și de secretarul general al Primăriei, anunțând că “vom discuta după decizia Prefectului.”

Fostul primar Nicolae Robu este inițiatorul demersului de publicare a documentelor, în condițiile existenței suspiciunii că Dominic Fritz nu avea domiciliul legal, stabilit de Codul Administrativ, atunci când și-a depus candidatura.

Mai multe investigații de presă au susținut că Dominic Fritz ar fi avut activități în mai multe țări sub coordonarea BND, oficiul de spionaj extern al Germaniei.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
PUNCTAJ PSD: Nu se pune problema unei reveniri a lui Liviu Dragnea în PSD
Sub titlul de “Agenda Zilei 15 iulie 2021”, mai mulți lideri ai PSD au primit ...