O țară din UE cu datorii își va pierde suveranitatea, afirmă Wolfgang Schäuble, ministru de finanțe al Germaniei

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC Principal

„O ţară cu probleme – care trebuie ajutată –  ar trebui să cedeze Uniunii Europene, la schimb, o parte din drepturile sale de suveranitate,”afirmă Wolfgang Schäuble, ministru de finanțe al Germaniei. Măsura ar fi mai bună şi mai funcţională decât excluderea unor state din zona euro, mai spune ministrul. „Europa nu are cum să reuşească dacă nu se stabileşte clar că un stat membru nu poate fi dat afară din zona euro”.

Într-un interviu pentru ZF, fostul ministru român de externe,  TeodorBaconschi, afirma că retragerea unui stat din zona euro ar crea dificultăţi majore întregului spaţiu european, de aceea salvarea eurozonei trebuie să fie obiectivul numărul unu al Uniunii.

Deutsche Welle aminteşte că Wolfgang Schäuble a pledat recent, într-o scrisoare adresată parlamentarilor conservatori, în favoarea deciziilor luate la ultimul summit special al ţărilor zonei euro pentru salvarea Greciei.

El a admis că planul de salvare a Greciei nu este lipsit de riscuri, susţinând însă că alte variante posibile erau şi mai riscante.

citește și: Guvernul de dreapta de la Atena a deschis trei mine de aur, zinc și cupru

În interviul citat, Schäuble pledează pentru blocarea dreptului la vot al statelor care nu respectă pactul de stabilitate şi creştere, o propunere care fusese avansată anul trecut şi de cancelarul Angela Merkel. Practic,,când a fost lansat primul plan de salvare a Greciei de 110 mld.euro, în vreme ce membrii eurozonei analizau situaţia, ,reprezentanţii acestei ţări au aşteptat la uşă sfârşitul discuţiilor fără să fie primiţi înăuntru.

Schäuble pledează pentru adâncirea integrării UE, dar cu reguli mult mai dure. „Integrarea trebuie să continue, iar unui stat care are probleme i se va acorda ajutor, dar: „va trebui să renunţe la o parte a suveranităţii sale naţionale în favoarea Uniunii Europene ”

România nu este încă membră a zonei Euro. Nivelul datoriei externe se aproprie de 50% din PIB. Există voci suveraniste care susțin că premierul Florin Cîțu într-acolo se îndreaptă.

Fondul american Templeton, care deține nu numai majoritatea acțiunilor din Fondul Proprietatea, format din acțiunile companiilor de stat și ale foștilor proprietari de terenuri sau de imobile, cărora nu li s-au putut restitui în natură, a preluat recent datoria Ucrainei, fiind un organism care decide acum politica fiscală a statului.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Roșia Montană va rămâne în sărăcie lucie forever. Bye Bye investiții! anunță Gabriel Biriș, fost secretar de stat la finanțe
Introducerea Roșiei Montane pe lista UNESCO bucură pe unii și pe alții îi întristează. “Am ...