Învierea

Cum nu vezi?

Se-ngeamă lumina,

în sunet de harpe,

norii, dantelați coral,

picură nimbi de slavă.

Bobul din țarină plesnește,

iar tu strigi “e mort?”

Înviu întunericul din tine!

Ridic roua dimineții,

giulgiul de iarnă,

te-n velesc în petale

Și tot nu crezi?

În toamnă, acum pot să-ți spun,

am sădit pești la rădăcina bulbilor,

ca azi petale să-ți licărească măiestuos.

În bezna ta, pisoii fac ochi de viață.

Răsar stânjeneii,

în iazul meu de forma inimii de bou,

când i se nasc pruncii,

peșteștesc zvârlugile, în culori corai,

iar tu te necăjești,

că nu vezi,

cum renaște natura?

Știu! Nu văd ca tine.

Sau ceea ce ai vrea tu să văd.

Cred că picurul din sori,

îngemănat cu palma de țarină,

modelate de El, Creatorul,

a pus în lumină,

miracolul vieții,

născătoare de viață.

Clevetești?

Nu-ți pot lua dreptul

la propriu-ți infern.

Nu crezi?

Vino cu mine!

În ferma găinușelor moțate,

dincolo de dealul câinos,

să așteptăm, cunună,

pe limbă de ape,

Învierea.

Marius Ghilezan