Marcel Boloș

Ministrul Marcel Boloș: banii europeni sunt ca sfintele moaşte

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC

Finanțările pentru proiectele de digitalizare a IMM-urilor, în valoare de 500 de milioane de Euro, anunțate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, vor atrage multe solicitări, afirmă ministrul liberal Marcel Boloş. Înainte de a intra în politică, actualul ministru a fost preot misionar.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că există ”un orizont de aşteptare foarte mare” în ceea ce priveşte programele pe fonduri europene privind digitalizarea, iar ghidul scos în consultare publică a primit multe observaţii, în aceste condiţii, consultarea publică pe tema acestuia fiind prelungită până la 18 noiembrie.

”Să ştiţi că am spus că banii europeni sunt ca sfintele moaşte. Aşa şi este; când deschidem apelul de proiecte este coadă la ele, ca şi la sfintele moaşte, pentru că este acea componentă de grant care face atractiv orice apel de proiecte pe care l-am desfăşura”, a afirmat Marcel Boloş, joi după-amiază, la evenimentul ”România digitală, România liberală”.

Ministrul se așteaptă la suprasolicitări ale platformelor, când se vor deschide liniile de finanțare

El a explicat că au fost create pentru IMM-uri două tipuri de granturi. Este vorba despre un buget de 350 de milioane de euro pentru aşa-numitele granturi mici, între 30.000 şi 100.000 de euro, care vizează dotarea cu calculatoare, imprimante, softuri, precum şi robotizare şi automatizare pentru fluxuri tehnologice. Al doilea tip de granturi îl reprezintă granturile mari, între unu şi trei milioane de euro, pentru care a fost alocat un buget de 150 de milioane de euro şi care ţintesc zona de robotizare şi automatizare a IMM-urilor.

Conform afirmațiilor sale, și industria agro-alimentară poate accesa fonduri pentru robotizare, el dând exemplul roboţilor folosiţi pentru furajare, muls sau curăţenie.

citește și: Autorul comparației „sexul după 45 de ani e ca un avion care ridică botul la decolare” s-a înscris în PSD Timiș

”Întreprinderile mari, care sunt cu sufletul la gură şi tot timpul ne asfixiază: dar pentru noi ce faceţi? vor avea posibilitatea în acest apel de proiecte (…) să fie beneficiari eligibili. Profit de ocazie să anunţ că ne-am gândit şi la ei şi încă mai avem surprize pentru domeniul acesta al întreprinderilor mari”, a arătat el.

Boloş a subliniat că Guvernul a gândit măsuri adresate mediului de afaceri în cuantum de 1,5 miliarde de euro în acest an, fonduri europene, conform știripesurse.ro.

Înainte de a intra în politică, Marcel Boloș a fost preot misionar la Oradea.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Senilitate / Joe Biden încurcă războaiele și nu mai știe unde a murit fiul său
În timpul unui discurs al mobilizării la vot, ținut în Florida, fieful republicanilor, președintele Joe ...