Dan Motreanu: PNL s-a aliat cu PSD la guvernare pentru stabilitatea țării

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC

Dan Motreanu, europarlamentar și prim-vicepreşedinte al PNL pe probleme de strategii politice, a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. „Dacă ar fi să dau un calificativ al rezultatelor guvernării aș pune undeva între satisfăcător și bine”, a spus Dan Motreanu. Despre coaliția de guvernare din prezent, despre controversatul pachet de măsuri fiscale: Se va tăia sau nu din fondurile europene destinate României?

Ce spune Dan Motreanu despre pachetul de măsuri fiscale?

Dan Motreanu a amintit ascultătorilor că a fost singurul din Biroul Politic al PNL care s-a opus alianței cu PSD. “la momentul respectiv am prezentat anumite argumente având în vedere și istoria pe care am avut-o împreună și luptele pe care le-am dus de-a lungul timpului,” a subliniat prim-vicepreședintele PNL.

Liberalul mai susține că trunchiul proiectului de guvernare: Planul Național de Redresare și Reziliență, le-a unit pe cele două partide.

Știm foarte bine că acest PNRR a fost făcut de către PNL și USR și trebuie să recunoaștem că nu s-a făcut într-o transparență totală și o dezbatere amplă.

PSD l-a criticat vehement la vremea respectivă, s-a opus chiar cu multe prilejuri și am anticipat de atunci că discuțiile vor fi destul de grele pentru că o parte din reformele pe care noi le-am prins în PNRR afectau în mod special electoratul PSD și știm foarte bine că PSD este un partid extrem de pragmatic electoral.

Din acest punct de vedere, cred că dacă e să dăm un calificativ funcționării actului guvernamental și să dau un calificativ al rezultatelor guvernării aș pune undeva între satisfăcător și bine”, a mai spus Dan Motreanu.

„Am avut în prima parte a guvernării cu PSD pe președintele partidului prim-ministru – un prim-ministru fără experiență politică, dar care cred că și-a înțeles foarte bine menirea aceea de a asigura cu onestitate această stabilitate și de a îndeplini punctual cererile din PNRR: o parte au fost îndeplinite, altele sunt pe cale să se îndeplinească până la finalul acestui an.

Au fost și rezultate foarte bune în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. Chiar zilele trecute la Bruxelles ne prezentau o simulare a fondurilor europene pe care România le are și pe care le mai poate atrage în continuare.[…] Dacă ar fi să dau un calificaiv aș spune undeva spre binișor”, a adăugat Dan Motreanu.

Dan Motreanu: „Marile reforme încă lipsesc și sunt în dezbatere și tocmai spuneam mai devreme că există niște diferențe mari de opinie între PNL și PSD”

Ioana Ene Dogioiu: Binișor, domnule Motreanu, spuneți dumneavoastră. Pe de altă parte, ați vorbit despre coaliția stabilității, de cele două componente pe care le presupune stabilitatea și eu vă întreb – totuși – stabilitate pentru ce? Reformele acelea pe care le invocați și dumneavoastră nu există. Legea Pensiilor Speciale este într-o mare incertitudne deocamdată – să vedem ce se va întâmpla după a doua adoptare.

Legea Pensiilor, obișnuită, și Legea Salarizării nici măcar nu au intrat serios în vreo dezbatare, iar pachetul de măsuri de redresare fiscală aș spune că este destul de puțin liberal. A stârnit mari nemulțumiri în partea dumneavoastră de electorat. Deci… stabilitate pentru ce, până la urmă?

Dan Motreanu: „Stabilitate, în primul rând, pentru administrarea țării”.

Ioana Ene Dogioiu: Pentru asta nu este nevoie de o coaliție de 70%…

Dan Motreanu: „Nici nu aș vrea, pe de altă parte, să cer cetățenilor să facem un exercițiu de imaginație despre ce ar presupune instabilitatea politică într-o țară ca România – o țară vulcanică din punct de vedere politic, ce ar presupune azi să avem un guvern minoritar, un guvern care să fie sub presiunea unei majorități a opoziției. Din punctul acesta de vedere, cred că acest sacrificiu al PNL a asigurat această administrare a țării.

Da, marile reforme încă lipsesc și sunt în dezbatere și tocmai spuneam mai devreme că există niște diferențe mari de opinie între PNL și PSD. Tocmai de aceea, de multe ori, aceste discuții care uneori par interminabile întârzie foarte mult reformele și tocmai de aceea există atâta dezbatare în spațiul public. Există o dezbatere chiar în interiorul arcului guvernamental și este clar și ați văzut-o”.

Pachetul de Măsuri Fiscale. Dan Motreanu: „Au fost puncte importante pentru care PNL s-a bătut și a rezistat”

Ioana Ene Dogioiu: Percepția este că PNL este în acest moment încălecat de PSD – ceea ce s-a văzut foarte bine și la pachetul de măsuri de redresare fiscală, și el acum contestat la Curtea Constituțională și care vizează în primul rând mediul de afaceri, acolo sunt cele mai mari lovituri încasate.

Dan Motreanu: „Da, dar PNL are rezistat asaltului pe care PSD l-a făcut asura acestui pachet fiscal. Am avut linii roșii pe care le-am pus în discuție încă de la început și vă dau câteva exemple: de la cota unică, de la Pilonul II de pensie, menținerea cotei de TVA pentru a nu distorsiona și din acest punct de vedere veniturile cetățenilor și proiectele de afaceri pe care și le-au făcut antreprenorii.

Au fost puncte importante pentru care PNL s-a bătut și a rezistat. Evident că nu am putut să menținem toată linia frontului, pentru că după cum spuneați și dumneavoastră suntem într-un guvern de coaliție și evident că și PSD-ul are propriile sale interese, politici, viziuni și care din păcate sau din fericire ne despart de multe ori”.

Efectul depășirii deficitului bugetar: Se taie sau nu din fondurile europene destinate României?

Ioana Ene Dogioiu: A existat o întreagă discuție la București, inclusiv în cadrul PNL, contre între ministrul dumneavoastră de Finanțe Boloș și alți europarlamentari pe tema efectelor depășirii deficitului – se taie sau nu se taie din fondurile europene dacă depășim deficitul după cum spunea domnul Boloș? Care este adevărul, de fapt?

Dan Motreanu: „Evident că dacă depășești deficitul bugetar vei fi atenționat de către Comisia Europeană. România are un angajament pe care și l-a luat în Consiliul European atunci când s-a pus în discuție, după pandemie, reatingerea acelui deficit bugetar pe care îl avem prevăzut în tratatul de la Maastricht de 3%.

S-a făcut atunci o eșalonare pe patru ani de zile astfel încât în anul 2021 deficitul la care ne puteam încadra era undeva la 8%, apoi în 2022 la 6.2%, 4.4% anul acesta și evident în 2024 să revenim la 3%.

A fost un angajament pe care România și l-a luat, dar în acel moment nu s-au prevăzut și alte crize care au apărut pe parcurs și anume Războiul din Ucraina, care la rândul său a indus și a impus încă două crize, criza energetică și criza inflației – toate aceste lucruri au dus la o neîncadrare a noastră în deficitul pe care ni l-am propus și evident că este nevoie de o reformă solidă a sistemului fiscal din România pentru că de-a lungul timpului au fost făcute foarte multe excepții, foarte multe relaxări fiscale, foarte multe favoruri și unele poate chiar și pertinente.

Pentru că au fost momente cum a fost în perioada pandemiei când activitatea antreprenorială a fost grav afectată și chiar se impuneau, însă vedeți că atunci când există un drept câștigat e foarte greu să-l iei înapoi și din păcate toate aceste excepții, toate aceste relaxări fiscale creează pe de altă parte o frustrare fiscală în mediul antreprenorial pentru că de multe ori tot acest efort bugetar îl suportă doar unii și nu toți”.

Ioana Ene Dogioiu: Vi se pare că s-a schimbat ceva?

Dan Motreanu: „Nu s-au schimbat foarte multe, din punctul meu de vedere și cred că discuția despre deficitul bugetar trebuie să continue și trebuie să continue asupra naturii acestui deficit. Se vorbește foarte puțin despre locul de unde vine acest deficit și când am vorbit în interiorul PNL despre pachetul fiscal s-a discutat pe trei componente:

  • 1. De reducere a cheltuielilor statului;
  • 2. Reducerea evaziunii fiscale care este încă foarte mare în România, din păcate;
  • 3. Așezare și echitate fiscală între mediul de afaceri și contribuabilii din România”.

Dan Motreanu, desre pachetul fiscal pe cele 3 componente: „Este parțial un eșec și este mai degrabă menit să rezolve problema pe termen scurt”

Ioana Ene Dogioiu: Și ce ați reușit dintre cele trei componente, pentru că aparatul de stat nu se reduce sau nu se reduce atât cât ar trebui – rămâne guvernul cu cel mai mare număr de secretari de stat, chiar dacă vor fi tăiați o parte dintre ei. Echitate – câtă vreme antreprenorul este jupuit de încă o piele, dar pensiile speciale rămân – nu știu în ce măsură este atinsă. Deci? Ce ați reușit?

Dan Motreanu: „Eu nu am spus că au fost atinse, ci am spus că discuția trebuie să continue…”:

Ioana Ene Dogioiu: Deci admiteți că pachetul fiscal este un eșec pe cele trei componente vizate de PNL?

Dan Motreanu: „Este parțial un eșec și este mai degrabă menit să rezolve problema pe termen scurt, dar nu să rezolve fundamental problema societății românești. Probabil că dezbaterea va continua și anul viitor și în campania electorală vor fi poziții clare pe această temă.

PSD anunță în permanență că va fi și va susține și va introduce, dacă va câștiga alegerile, impozitul progresiv. Noi am anunțat în permanență că nu renunțăm la cota unică – iată o diferențiere foarte mare care pune în discuție inclusiv reforma fiscală a României”.

Ioana Ene Dogioiu: Aș vrea să-mi răspundeți, însă, la întrebarea de la care am plecat: se pune problema tăierii fondurilor europene după cum spune domnul Boloș sau este o acțiune de mare durată cum spun alți europarlamentari?

Dan Motreanu: „Este o acțiune care cel mai probabil se va derula în cazul în care nu ne încadrăm mă refer pe durata a cel puțin un an de zile. Dar impactul va fi undeva la sfârșitul anului 2024, în plin an electoral și atunci discuțiile vor fi și mai aprinse și cu un volum mult mai mare,” potrivit EuropaFM.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Lucian Bode&comp vrea ca “permisele” de tren neutilizate de pensionari să fie transformate-n bani
Mai mulți deputați liberali au depus la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor o iniţiativă legislativă ...