Înțelegerea Elenei Lasconi a politicii externe, la nivel de piciorul broaștei
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, nu pare să înțeleagă prerogativele șefului statului. În ultimele zile, aceasta a ocolit subiectele de politică externă, spre exemplu, după ce a făcut o serie de gafe și confuzii grave. Așadar, Lasconi a început să vorbească de majorări de salarii și de măsuri fiscale, decizii care revin guvernului, în niciun caz președintelui.
Elena Lasconi, în aparițiile sale recente, a insistat pe ideea reducerii taxelor pe muncă, explicând că dorește ca angajații să rămână cu sume mai mari în salarii prin eliminarea taxelor pe anumite segmente salariale. În plus, atunci când a fost întrebată de venitul global pe gospodărie, a vorbit de impozitul stabilit de primărie, adică prerogativele pe care le are un primar.
Lasconi nu pare să fi citit Constituția
Conform Constituției, președintele României are atribuții clare în ceea ce privește politica externă, securitatea națională și reprezentarea statului pe plan internațional. De asemenea, șeful statului are un rol important în medierea între puterile statului și promovarea unor politici coerente la nivel strategic.
În acest sens, în timp ce președintele poate juca un rol în susținerea unor direcții de reformă internă, mandatul său nu include măsuri directe de politică fiscală sau economică, care intră în atribuțiile Guvernului și Parlamentului.
Lasconi, repetentă la politică externă
Lipsa de cunoaștere în materie de politică externă a Elenei Lasconi a dus la o serie de erori importante a acesteia în cadrul mai multor interviuri. Printre gafele sale se numără confuzii legate de prezența trupelor NATO în România, precum și declarații controversate cu privire la Turcia, Rusia, China și organizații precum Hamas.
Una dintre greșelile majore ale lui Lasconi a fost omiterea menționării trupelor americane prezente în România, deși SUA este un partener strategic al țării noastre. În plus, aceasta a susținut în mod eronat că Statele Unite au trimis militari doar după deschiderea bazei de la Deveselu, deși prezența lor la baza Mihail Kogălniceanu era anterioară acestui moment.
În ceea ce privește Turcia, Lasconi a afirmat că aceasta ar bloca vapoarele care trec prin zona Ucrainei, o afirmație nefondată, deoarece Turcia, dimpotrivă, a mediat acorduri internaționale pentru transportul maritim de cereale. În plus, Lasconi a făcut afirmații eronate și despre rolul partenerilor turci, fără a ține cont de contextul istoric și diplomatic.