George Simion, la Opera din Viena: prefer să câștig din primul tur, ca să economisesc bani
Există întâlniri de la egal la egal. Și apoi există acele întâlniri între un președinte al Statelor Unite și unul dintre omologii săi est-europeni, în care contactul vizual spune totul – pentru că limba nu ajunge. Sau timpul nu permite.
„Fiți concis,“ a fost rugat președintele român, înainte să aterizeze la Washington. Și iată, a putut. O privire, un zâmbet, un singur cuvânt: „Good.“ Washingtonul a zâmbit larg. Politică globală cu doar puține silabe. Doar ca măsură de precauție, s-a mai întrebat odată – poate că președintele ar putea fi ceva mai precis?
A putut: „Not good.“ Traducătorii s-au retras stânjeniți. Lumea a fost informată. România are această glumă națională încă de la sfârșitul anilor ’90.
Pentru că diplomația adevărată este, de obicei, împachetată în clișee șlefuite, fraze lungi și formulări pline de politețuri lipsite de conținut, bancul acesta este exact opusul. Asemenea unui „haiku” – forma tradițională japoneză de poezie, extrem de scurtă, dar adesea profundă și cu un impact puternic.
În timp ce la București încă nu se mai termină râsetele pe seama haiku-ului diplomatic, țara se pregătește din nou de alegeri – după ce acelea care au avut deja loc, așa cum bine se știe, au fost anulate. Da, anulate. Pentru că democrația, pe persoană fizică, a fost din păcate epuizată din stoc.
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Un candidat s-a descurcat puțin prea bine. Așa că întregul tur de scrutin a fost anulat cu o smucitură hotărâtă de frâna de urgență democratică. Nu cumva să câștige „din greșeală” candidatul nepotrivit, s-a spus. După deviza: dacă nu poți pierde, mai bine anulează totul. Motivele? Ei bine… rușii.
Așadar, în mai, chiar urmează alegeri. Și de data aceasta – pe bune.
Unsprezece candidate și candidați sunt gata de start. Motivați – așa cum promit afișele electorale – cu o mină demnă de oameni de stat, conștienți de propria putere în adâncul ființei lor și, în spațiul public, mereu preocupați să disimuleze asta sub forma unei abnegații altruiste: „în slujba poporului”, desigur.
Remarcabil nu este că vorbesc, ci cum o fac – toți într-un ton aproape identic.
Au multe de spus – poate chiar prea multe – și, lucru surprinzător, le spun aproape cu aceleași cuvinte.
@mariusghilezan The New York Times publică un document exploziv despre modul în care inteligence-ul american a coordonat acțiunile militare ale armatei ruse, prin Parteneriatul WIESBADEN. Numele vine de la o bază militară din Germania, unde ofițerii din marele stat major al Armatei ucrainiene au fost instruiți. Ucrainienii s-au folosit de abilitatea locotenentului Christopher T. Donahue, specializat în operațiuni speciale pe mai multe fronturi. Publicația mai susține că Administrația Biden a protejat adresele și telefoanele liderilor politici ruși de intențiile distructive ale ucrainienilor. war; 🇺🇦
O campanie electorală ce amintește de o trupă de teatru bine rodată: fiecare își joacă rolul, doar piesa rămâne mereu aceeași.
Ar fi, de pildă, primarul taciturn al Bucureștiului. Vorbește rar – și atunci o face în propoziții secundare, care sună ca lumina de pe hol: funcționale, reci, fără ecou. Se declară independent, ceea ce în România înseamnă: a fost cândva membru de partid, dar între timp, a reușit să nu-și mai amintească.
Sau fostul prim-ministru, care s-a transformat din veteran de partid în imitator al lui Trump. Se autointitulează critic al sistemului. Un om care, ani la rând, a uns mecanismele acestui sistem, doar pentru a le lovi acum cu o furie de import, adusă direct din angro-ul politic american.
Și între aceștia? O paradă a celor dornici. Toți vor să șoptească. De preferat, direct în urechea Washingtonului sau a Parisului. La urma urmei, cine mai are nevoie de propriul popor, când poate obține atenția din altă țară?
Dar apare o întrebare incomodă: Câți președinți ai României au fost, de fapt, capabili să șoptească în limbi străine? Răspunsul: Toți, din 1989 încoace. Cel puțin o limbă. Adesea, mai multe. Astăzi însă, competența lingvistică pare aproape suspectă. Cine vorbește prea bine engleză e considerat înfumurat. Cine stăpânește franceza – o relicvă elitistă. Germana? E, pur și simplu, o limbă străină! Iar româna rămâne limba maternă.
Ce mai rămâne, așadar?
O țară aflată în campanie electorală, care începe să se întrebe dacă nu cumva democrația ar trebui să se grăbească puțin mai încet. Sau măcar să fie concisă. Până la urmă, „Good“ este suficient. Și, la nevoie, „Not good“. Înțelege oricine.
Poate că aceasta e viitorul diplomației: președinți cu versiuni audio condensate, alegeri în bullet points, programe politice în emoticoane.
Și în timp ce Bucureștiul speră că, de data asta, chiar va câștiga cineva – oricine – republica își șoptește speranțele către primăvară. Fratele mai mare de la Washington poate că deja aude. Sau poate nu. Căci uneori, chiar și „Not good“ e deja prea mult spus.
Mai este însă un candidat: un fost lider de partid, cărunt și cu ani în urmă, președinte interimar al țării pentru o scurtă perioadă, meșterit cu grijă, ad-hoc, de actuala coaliție de guvernare de la București.
Socialiști, liberali și reprezentanții minorității maghiare, toți uniți în credința lor fermă în existența unicornului politic rațional.
Conferință de presă în loc de Balul Operei
Doar unul dansează deja. Și anume, în măsura de trei pătrimi. Încă înainte ca lupta electorală oficială să facă primul pas, liderul partidului național-conservator AUR și proaspătul vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni se leagănă în ringul internațional. Locația: Viena. Coregrafia: profund patriotică. Conferință de presă în loc de Balul Operei, dar valsul lui nu a trecut neobservat.
Un om care arată că nu vrea să impună ritmul doar acasă, ci știe să pășească sigur și în străinătate. Și asta cu o lună întreagă înainte de ziua alegerilor. Cine dansează atât de devreme nu pare să aștepte o invitație, ci mai de grabă să fie curtat.
Cu ocazia vizitei sale la Viena, acest om – George Simion – s-a prezentat în fața presei austriece și a stat de vorbă cu redactorul eXXpress Ștefan Beig despre viziunile sale politice și despre concurență. Cu obișnuita sa încredere de sine, Simion și-a comentat contracandidații într-o engleză fluentă:
„Ei se luptă curajos și da, probabil vor ajunge în turul al doilea împotriva mea. Eu însă, sincer, aș fi preferat să economisesc bugetul de campanie pentru lucruri mai frumoase și să câștig aceste alegeri chiar din primul tur. Ei bine, dacă e musai, mai jucăm și o repriză de prelungiri.“
Comentariu apărut în Exxpress.at
@mariusghilezan Cristian Diaconescu vorbește din narativul sorosismului. I-au livrat textul si a ajuns în Financial Times ca releu. De acolo, fake-news-ul cu noua Yaltă s-a rostogolit în toată presa progresistă
Loading...
