Americanii și-au revizuit părerea despre epoca prosperității din mandatul lui Donald Trump
Un nou sondaj realizat de The New York Times și Siena College arată că alegătorii sunt mult mai încrezători că Donald Trump poate reclădi prosperitatea americană. Instituția de cercetare socială face sondaje lunare despre mersul campaniei electorale din SUA. Dacă în luna februarie, Trump conducea cu patru procente pe Joe Biden, diferența s-ar fi redus la un punct: 47 %- 46 %, în favoarea lui Trump. Creșterea de 1,5% a lui Biden față de luna precedentă este de neluat în seamă, zic sociologii. Ce remarcă aceștia e că președintele în funcție nu știe să beneficieze de revigorarea economică. Analiștii spun că electoratul este influențat de vârsta sa: 81 ani.
Americanii au devenit mai optimiști după încheierea mandatului prezidențial.
Dacă înainte de alegerile din 2020, doar 39% dintre alegători au spus că țara a dus-o mai bine după ce Trump a preluat mandatul, astăzi, aproape jumătate recunosc că și-au îmbunătățit impresiile, decât în perioada în care acesta era președinte.
Americanii cu venituri medii și mici îl preferă pe Trump
Concluziile sondajului sunt că o parte semnificativă din populația americană și-a schimbat părerea cu privire la epoca Trump, amintind acei ani ca fiind o perioadă de prosperitate economică și securitate națională puternică. Schimbarea opinilor despre administrația nu este influențată de confruntarea sa cu zeci de acuzații penale, mai scrie the New York Times.
Alegătorii albi fără diplomă de facultate, cei hispanici și persoanele cu venituri mici și medii, de peste 30 de ani. sunt în majoritate cu Donald Trump, cel care în 2016 a câștigat alegerile prezidențiale cu sloganul “Great America Again,” mai relevă studiul. De precizat e că the New York Times este ziarul de casă al Administrației Biden.