Cel puțin 30 de persoane au fost țepuite cu o excursie în Zanzibar
Peste 30 de persoane care au plătit câte 2000 de euro, sau chiar mai mult, unei agenţii de turism cu sediul în Satu Mare, pentru vacanţe de Revelion în Zanzibar, depun plângere penală împotriva organizatorului, după ce, cu o zi înainte de data programată pentru plecare, au aflat că excursia nu mai are loc, iar organizatoarea nu le mai răspunde la telefon, scrie News.ro.
Oamenii care și-au plătit vacanța trebuiau să plece în Zanzibar pe 27 decembrie și să revină în țară pe 9 ianuarie. Cu câteva zile înainte de plecare, au aflat că vacanța se amână și apoi nu le-a mai răspuns nimeni la telefon. Ei au decis să depună plângere penală împotriva reprezentantei agenției de turism.
„Este vorba despre agenţia Hai Cu Noi. Atât eu, cât şi celelalte persoane din grup, am aflat despre oferta lor din mediul online, de pe Facebook, Instagram şi alte reţele social media. Am văzut că organizează excursii de grup şi eu am optat pentru excursia din Zanzibar de Revelion,” a declarat, pentru News.ro, avocata Timea Kovacs, una dintre persoanele păgubite.
„Preţul afişat pe site era 2.500 de euro, cu reducere la 2.200, iar când am sunat, mi s-a spus că tocmai s-au retras două persoane şi că preţul este de 2.000 de euro,” a explicat păgubita.
Preţul includea zbor din Budapesta, cazare, mic dejun şi câteva excursii, conform acesteia.
Două activiste ucrainiene au încercat să fure statuia pruncului Iisus de la Vatican