Sclavagism pe moșiile eco din Germania – reportaj the Guardian

Un jurnalist de la the Guardian s-a angajat ca zilier la o fermă de produse eco din Germania. În reportajul cu titlul:„Am mâinile amorțite. Nimeni nu știe când se va termina tura,” se prezintă viața de sclavi a angajaților cu ziua, care trebuie să plătească până și fața de masă, în ziua în care vine inspectorul de la “brațele de muncă.”

Zilierilor li se spune că trebuie să spună că nu muncesc mai mult de zece ore pe zi și că au două pauze. În realitate, reporterul sub acoperire descoperă că lucrătorii pe plantație n-au pauză nici de-o țigară. Muncesc șapte zile din șapte pentru 6 Euro/oră. Pleacă după o lună cu 1.500 de euro, câștigați cu greu. Li se taie din bani, cazarea și banii pentru firma de recrutare. Majoritatea sunt polonezi. Lucrează și noaptea la farurile tractoarelor. Unii dintre muncitorii de la fermă mai merg prin orășelul în care văd și ei cum se vând salatele culese de ei. Locuitorii se uită la cât de prost sunt îmbrăcați și strâmbă din nas, dar produsele muncii lor le plac, pentru că mai nou e moda eco.

“Stau întinsă într-un pat curat. În cameră, sunt două paturi triple; șase paturi. Încerc să dorm, dar este destul de cald, iar prin peretele de lângă capul meu se aude un televizor uriaș care zbiară în poloneză, probabil că nimeni nu se uită și nu se stinge niciodată. Totuși, acum sunt în sfârșit aici, stresul a dispărut.

Mai devreme am ajuns la fermă, după o călătorie lungă cu trenul și un autobuz de la gară. Am fost întâmpinată de șefa, Edyta, al cărei soț, Marcus, deține ferma. Edyta mi-a luat valiza mea grea – plină cu mâncare – și a dus-o sus la locuințe, sub acoperișul unui hambar mare,” așa începe reportajul realizat de zilierul sub acoperire.

După trei săptămâni, autorul spune că a supraviețuit iadului

“În cele trei săptămâni, cerințele patronale au devenit infernale. Conducerea spune că în supermarketuri se vând salate multe, de aceea trebuie să muncim atât de mult afară, pe câmp, cât și în interior, la ambalat.

Ewelina, care lucrează lângă mine, spune că ar trebui să refuzăm să mergem la sala de ambalare, după lăsarea întunericului. Nu reușim să ne unim.

Ratăm șansa de a organiza o rebeliune. Sfidarea se îneacă în epuizare,” conchide reporterul zilier.