Prof. dr. CONSTANTIN DULCAN ne învaţă cum să stimulăm MOLECULA FERICIRII

Ion Mihalcioiu ACTUALITATE Principal

Creierul, conform cercetărilor recente, este singura parte din organism, în stare să construiască noi reţele neuronale prin procesul de învăţare. Simpla grijă faţă de altcineva dă principalului organ posibilitatea să secrete oxitocină.

Se spune că dacă faci bine vei ajunge în Rai. Sau că păcatele se pot ierta prin facerea de bine.

Din punct de vedere al chimiei moleculare, sentimentele pozitive stimulează: DOPAMINa, ENDORFINELE, OXITOCINĂ, cea din urmă fiind numită MOLECULA ÎNȚELEPCIUNII ȘI A MORALEI.

Copiii fără dragoste maternă devin RĂII societăţii

Molecula oxitocină intervine în relația dintre mamă și fiu, pentru că imediat ce s-a născut copilul, secreția de oxitocină devine prevalentă și astfel intensitatea iubirii pentru nou-născut este foarte mare.

Oxitocina este prezentă, de asemenea, într-un cuplu de îndrăgostiți, într-o prietenie.

În înțelegerea semenilor noștri, în stările de pace, de liniște, oxitocina este neuro-hormonul care mediază aceste lucruri la nivel de sinapse, un lucru extrem de impotant. Asigură un flux informatic care vindecă organele.

Meditaţia hrăneşte creierul şi stimulează neuronii

Gândirea pozitivă determină întărirea sistemului imunitar, favorizează neurogeneza, mărește energia vitală, crește longevitatea și aduce un tegument frumos și sănătos.

Nu în ultimul rând repausul, starea de meditaţie oferă creierului timpul necesar să proceseze. Se spune în medicina orientală că ziua în amiaza mare privitul 15 minute la cer dă energie vitală sau primordială pentru vindecarea rănilor sau a bolilor.

 

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Mihai GÂDEA, lecţie despre cum să slăbeşti dacă mănânci seara târziu
Mihai GÂDEA, Prezentatorul “Sintezei zilei,” a mărturisit că din cauza programului până noaptea târziu şi ...