DUPĂ APELUL MARIEI GRAPINI / CFR Călători redeschide ruta Oraviţa-Anina
La sfârşitul lunii noiembrie, europarlamentarul Maria Grapini cerea, împreună cu o serie de organizaţii civice, anularea deciziei CFR Călători de a suspenda trenul pe ruta ORAVIŢA – ANINA, pe cea mai veche cale ferată din ţara noastră.
Ieri, prin intermediul unui email, trimis ieri, Biroul de Presă al CFR Călători informează redacțiile din ţară că „pentru călătoria de la ORAVIŢA la ANINA şi retur există posibilitatea de a cumpăra și ONLINE biletele de tren. De asemenea, biletele de tren pentru această rută pot fi achiziţionate de la orice unitate de vânzare din țară, stație sau agenție de voiaj CFR, cu emitere electronică a legitimațiilor de călătorie”.
Cu acelaşi prilej, comunicatorii instituţiei care dorea să închidă ruta de călătorie mai susţin:
„Oravița – Anina este cea mai veche și cea mai spectaculoasă cale ferată montană din sud-estul Europei, cu peisaje fabuloase, 14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturile în munte reprezentând peste două treimi din întregul traseu, lung de 21 de kilometri”, subliniază reprezentanții CFR Călători.
14 tuneluri şi 10 viaducte
Calea ferată Oravița-Anina a fost construită de austrieci între anii 1855-1863, pe când Banatul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Ea se întinde pe o lungime de 34 de kilometri, cu 10 viaducte, extrem de spectaculoase, cel mai frumos fiind cel de la Jitin. Pe traseul incredibil, mai există 14 tuneluri prin stâncă, cel mai lung tunel, de 660 metri, fiind cel de la Gârlişte. Linia nu a fost niciodată electrificată.