Prof. dr. CONSTANTIN DULCAN ne învaţă cum să stimulăm MOLECULA FERICIRII

Ion Mihalcioiu ACTUALITATE Principal

Profesorul Constantin DULCAN consideră că oxitocina, molecula fericirii, poate fi stimulată prin starea de bine şi sentimente pozitive: iubirea, înţelegerea, iertarea.

În funcție de semnificația lor, gândurile, cuvintele, emoțiile, sentimentele, sunt procesate în arii diferite din creier. “Dacă îi spui unui om – te iubesc – atunci lobul frontal stâng preia informația mai mult decât lobul frontal drept.

Răutatea îmbolnăveşte, iertarea vindecă, aşa susţin neurologii

Dacă invers, îi spui – te urăsc – această informație este trimisă de două, de 4 ori mai încet către lobul frontal drept și nu în cel stâng, ca și cum creierul ar refuza pur și simplu această stigmatizare. Asta este valabil pentru toate sentimentele pe care le putem avea”, mai spune profesorul.

Gândirea pozitivă înseamnă iubirea, compasiunea, credința, calmul, iertarea, optimismul

Iubirea, una dintre prerogativele, dacă vreți, porunca esențială a lui Iisus, conferă creierului prilej de a secreta oxitocina.

Credinţa vindecă

Dacă, spre exemplu, vrei să-ți vindeci o boală, fără optimism nu faci nimic. Iată de ce este așa de important. Aici intervine rugăciunea şi rolul său benefic.

Vindecarea prin dietă şi credinţă

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Mihai GÂDEA, lecţie despre cum să slăbeşti dacă mănânci seara târziu
Mihai GÂDEA, Prezentatorul “Sintezei zilei,” a mărturisit că din cauza programului până noaptea târziu şi ...