Klaus Iohannis va scoate sabia?
Sub titlul „Săbiile somptuoase ale unui rege efemer,” Adrian Năstase aminteşte pe blogul său epopeea achiziţiei de către statul român a celor două săbii ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la o licitaţie internaţională.
Iată istoria aducerii celor două săbii în ţară, potrivit sursei.
“În 1992, eram ministru al afacerilor externe. La un anumit moment, ambasada de la Paris m-a alertat asupra faptului că într-o revistă din Franţa („Point de vue”, din 2 ianuarie 1992) apăruse un articol in care se vorbea despre vânzarea la licitaţie, la Londra, a două săbii ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Vânzarea era realizată de rudele îndepărtate ale domnitorului, aflate în Franţa. Am considerat că este de datoria noastră să încercăm să le recuperăm. Am contactat un avocat britanic, pe care l-am instruit în legătură cu licitaţia şi cu limitele în care putea acţiona. Era vorba de DOUĂ săbii, care se vindeau, cred, ca un singur lot. În final, am reuşit să le achiziţionăm. Licitaţia a avut loc la Sotheby’s.
Am urmărit cu atenţie de la Bucureşti desfăsurarea licitaţiei. Alesesem un intermediar pentru a evita tentaţia din partea vânzătorului de a creşte preţul, în timpul licitaţiei, prin alţi pretinşi cumpărători, cunoscând interesul guvernului nostru. În final, am reuşit cumpărarea celor două săbii la un preţ apropiat de preţul de pornire. Timpul fiind scurt, după ce, în prealabil, obţinusem aprobarea premierului Stolojan, am folosit banii din casieria ambasadei de la Londra pentru a plăti. Preţul plătit a fost de 550 000 de franci pentru sabia oferită lui Cuza de către Obrenovici şi 110 000 franci pentru sabia oferită lui Cuza de sultanul Abdul-Mejid. Am adus, prin curier diplomatic, cele două săbii la Bucuresti. Una, am oprit-o la Ministerul de Externe, pentru Muzeul diplomatiei românesti, cealaltă a fost transferată la Muzeul Cotroceni, » scrie Adrian Năstase.
Citeşte şi: PREMIERĂ | Hârtia prin care Churchill a vândut ROMÂNIA ruşilor, expusă public prima dată
“Cea care se află la Coroceni i-a fost oferită lui Cuza de către prinţul Miloş Obrenovici pentru că înlesnise un transport de arme prin teritoriul Principatelor, arme care veneau din Rusia. Sabia, lucrată la Viena, are un mesaj înscris pe lamă: „Amicus certus in re incerta”. Mânerul simbolizează lupta românilor şi a sârbilor (leul şi vulturul) cu otomanii (şarpele) iar teaca sabiei este ornată cu diamante şi smaralde, având şi monogramele lui Cuza şi Obrenovici. Se pare că la deschiderea sesiunii parlamentare din 1863 Cuza a purtat sabia primită de la Obrenovici.
Bănuiesc că, la Muzeul Cotroceni, aceste detalii figurează în descrierea acestui simbol de demnitate şi de prietenie.
Intrarea la Recepţia organizată cu ocazia Zilei naţionale s-a făcut prin aripa ce adăposteste Muzeul. Mă întreb dacă, acum, aflând istoria acestui obiect de la Cotroceni, Iohannis nu va dispune ca sabia să fie retrasă de la expunere?!” mai întreabă cel căruia de curând Klaus Iohannis i-a retras decoraţia statului român.