Călin Georgescu: Haita a instaurat statul stalinist
Președintele ales al României, Călin Georgescu, a ajuns, luni dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul privind contestaţia sa şi a Coaliţiei pentru Apărarea Statului de Drept vizând anularea alegerilor prezidenţiale, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat soluţionarea către CAB.
„Cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale a României, plus 1, fostul preşedinte al României Klaus Iohannis, au adus ţara în haos. Vorbim despre cei care, de drept, trebuiau să apere statul de drept şi Constituţia, dar apără doar corupţia. Acesta este primul punct. Al doilea punct este cel legat de faptul că toți cei care au fost, de ieri începând, la dezbateri, discuţii – cum vreţi să o luaţi – la Palatul Cotroceni, cu o persoană ilegitimă, nu au făcut decât să întărească faptul că această haită politică, care a decimat ţara noastră de 35 de ani este, practic, în complot direct şi în combinaţie cu lovitura de stat, care a fost dată acum două săptămâni,” a declarat Georgescu, înainte să intre în sediul Curţii de Apel Bucureşti
Deşi ziariştii au încercat să îi pună întrebări, acesta a continuat să-şi susţină declaraţia, referindu-se la formarea noului Guvern.
„Datorită faptului că nu mai suntem un stat de drept, începând de ieri, România este un stat, practic, stalinist. Acești politicieni nu fac decât să îngroaşe corupţia şi să continue pe acest fond total ilegitim pe care astăzi îl trăim în România şi în lipsă de democraţie,” a mai spus Călin Georgescu.
La Curtea de Apel Bucureşti se judecă dosarul în care fostul candidat independent Călin Georgescu a cerut instanţei anularea deciziei Biroului Electoral Central de anulare a alegerilor prezidenţiale. Georgescu anunţase, încă din 6 decembrie, că va contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia BEC privind anularea întregului proces electoral şi reluarea alegerilor prezidenţiale. Decizia BEC a fost luată după ce CCR a anulat alegerile prezidenţiale, ca urmare a desecretizării unor rapoarte ale serviciilor de informaţii în care se menţiona, printre altele, „ingerinţa unui actor statal străin” în alegerile prezidenţiale din România.
Alături de Călin Georgescu, mai apare, în calitate de contestator, Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept. Cei pe care Georgescu i-a dat în judecată sunt Biroul Electoral Central, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful acestuia, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Elena Lasconi
La mijlocul lunii decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repins ca nefondată excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Statul Major al Apărării şi a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa încât cauza a fost declinată Curţii de Apel Bucureşti.
Spre sfidarea alegătorilor români, Iohannis pregătește investirea guvernului Ciolacu II