“România este sugrumată, în prezent, de un mare șarpe boa,” susține un fost redactor al Vocii Americii

Majlat Ovidiu ACTUALITATE POLITIC

Românii din diaspora au invadat rețelele de socializare cu mesaje de susținere pentru președintele ales al românilor, Călin Georgescu.

“Georgescu nu poate fi anti-european, pentru că România se află în mijlocul Europei și nu se muta nicăieri, și nu este nici pro-rus, deoarece e un om educat și un patriot. De altfel, nimeni nu poate fi etichetat drept anti-european, dacă respinge unele tâmpenii care vin din Europa, și nici pro-rus, dacă le recunoaște și rușilor unele merite. De ce este, deci, denunțat Georgescu atât de vehement? Pentru că le strică jocurile celor de la putere și pentru că unii români s-au obișnuit cu sistemul… Pe lângă șef, are și subordonatul locul lui călduț și sigur,” explică jurnalistul Nicholas Dima, fost deținut politic și redactor la Vocea Americii.

Propaganda le-a sădit multora din țară sămânța îndoielii. Li s-a picurat în ureche de către vuvuzelele de sistem că Georgescu va scoate România din NATO și UE.

“Ce ar fi rău, de exemplu, dacă am negocia și am obține mai multe drepturi de la UE și de la NATO? Ce ar fi rău dacă am cumpăra la prețuri convenabile materii prime din Rusia? Este de fapt ceea ce face Occidentul. Călin Georgescu rămâne totuși o enigmă venită din neant și unii români se tem de necunoscut,” a conchis jurnalistul american de origine română.

“România este sugrumată, în prezent, de un mare șarpe boa,” a fost concluzia lui Nicholas Dima.

Nicholas Dima este autorul mai multor cărți:

O scurta expunere asupra globalizării. Este globalizarea bună pentru omenire? – Nicholas Dima

Cultură, religie și geopolitică – Nicholas Dima

Călătorie spre libertate. Ediția I – Nicholas Dima

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Ce ascunde Ordonanța trenuleț?
Ordonanța trenuleț este metafora austerității. România a mai trecut printr-o sărăcie impusă de la centrul ...